Агроменеджмент

Asociația „Agrocereale” are un nou director. Cu ce obiective vine Iurie Rija

Автор: AgroExpert
Expert: Юрий Рижа
Iurie Rija director Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale” - agroexpert.md

Începând de luni, 27 noiembrie 2023, Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale” are un nou director executiv. Este vorba despre expertul în agro-market Iurie Rija.

Unul dintre obiectivele majore pe care noul director executiv le-a stabilit pentru mandatul său la conducerea Asociației „Agrocereale” este stabilirea unui dialog constructiv și transparent între companiile moldovenești exportatoare și importatoare de produse agricole și autoritățile statului. Acest dialog va viza mai multe domenii de activitate esențiale pentru sectorul agricol, inclusiv vamă, certificare, calitate, siguranță, logistică.

Noul director executiv și-a exprimat încrederea în capacitatea Asociației „Agrocereale” de a juca un rol important în avansarea intereselor companiilor agricole din Republica Moldova - atât traiderilor, cât și producătorilor, precum și promovarea unui mediu de afaceri prielnic pentru toți actorii din acest sector.

Astfel, Iurie Rija îndeamnă alte companii agricole care fac comerț internațional să devină membri ai Asociației „Agrocereale”.

„Invit cu căldură toate companiile agricole din Republica Moldova să se alăture Asociației „Agrocereale” în efortul nostru comun de a dezvolta și de a promova sectorul agricol al țării noastre. Prin colaborare, putem crea o voce puternică și unită pentru sectorul agricol din R. Moldova și pentru a face față provocărilor cu care ne confruntăm încontinuu. Cu experiența și cunoștințele noastre colective, suntem hotărâți să construim un viitor mai prosper pentru agricultura din Republica Moldova. Împreună suntem mai puternici și putem realiza mai mult”, a declarat noul director executiv.

Iurie Rija deține o experiență vastă de mai mult de 10 ani în domeniul top-managementului în cadrul mai multor companii agricole de traiding din Republica Moldova, precum și activități de consultanță în domeniul agrobusinessului.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!