Агроменеджмент

Combinația perfectă între medicină și flori: Cum Doina Ciudin și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes

Автор: Fiodorov Ilinca
istorie de succes medicină flori - agroexpert.md

Într-o lume în care carierele medicale sunt adesea considerate a fi intense și solicitante, Doina Ciudin a reușit să-și croiască un drum impresionant în domeniul medical, în calitate de medic chirurg, și să-și dezvolte în paralel o afacere prosperă cu flori și legume. Cu toate că pare o combinație neobișnuită, pentru Doina, medicina și florile au fost întotdeauna două mari iubiri în viața ei. Muncind cot la cot alături de soțul său, dau dovadă de perseverență și multă dedicație.

„Sunt de profesie medic chirurg și activez din 2012 în acest domeniu. Medicina a fost un vis al meu încă de când eram mică, o dorință de a purta un halat alb și de a ajuta oamenii. De când mă țin minte permanent am fost într-un ritm alert, după serviciul în chirurgie obositor, îmi liniștesc sufletul și-l încarc cu energie pozitivă printre plante”, mărturisește aceasta.

Pasiunea pentru flori a moștenit-o de la mama sa, care a fost întotdeauna o iubitoare înfocată de plante și avea mereu o varietate bogată și diversificată de flori pe ferestrele casei.

„Copiii în mare parte ceea ce văd acasă, aceea au și în suflet. Fiind crescută într-o regiune unde mulți se ocupau cu creșterea răsadului de legume și flori, această dragoste s-a dezvoltat în sufletul său încă din copilărie. 

Cu timpul, pasiunea sa pentru flori s-a extins și mai mult. Împreună cu soțul său, Doina a avut ideea de a-și începe propria activitate, iar el a fost mereu alături, oferindu-i încurajare și susținere. Prin perseverență, participarea la diferite expoziții și studii, au devenit distribuitori oficiali în Republica Moldova ai unei mari companii internaționale, specializată în creșterea butașilor de flori de grădină și flori ornamentale.

„Cred că cel mai mare pas în reușita mea a fost dorința arzătoare de a realiza ceea ce îmi doream. Atunci când vrei cu adevărat ceva, se întâmplă", afirmă antreprenoarea cu încredere.

Treptat, au extins suprafețele de sere, au modernizat sistemele de încălzire și cele de picurare la flori, ceea ce este foarte important pentru a avea plante sănătoase și bine dezvoltate. „Monitorizăm serele 24 de ore din 24, pentru a ne asigura că plantele noastre primesc tot ce au nevoie pentru a crește în cele mai bune condiții,” explică ea.

Gama lor de flori este foarte diversă, cuprinzând peste 200 de specii de plante, precum Tagetes, pelargonii, impatiens, osteosperme, verbena, calibracho, dahlia, hortensii, muscate de colecție, hibiscus chinezesc de colecție și multe altele.

Pe lângă flori, familia Ciudin cultivă legume care ar trebui să se regăsească în orice bucătărie, precum: ceapă, ardei, castreveți, vânătă, conopidă și verdeața. Cea mai mare parte este crescută în sere, iar altele în câmp deschis.

„Familia soțului meu cultivă legume în stare proaspătă de mai multe generații. Suntem norocoși că am putut dobândi acestă dragoste pentru pământ și bogățiile pe care ni le poate oferi. Scopul nostru a fost să ne bucurăm copiii cu produse de calitate și proaspete Când am inițiat afacerea m-am gândit la fetița mea Maria, pe atunci singura noastră fată, de aceea pagina de Facebook se numește „În Grădina Mariuței””, mai povestește Doina.

Între timp, familia s-a mărit cu încă o fetiță, pe nume Magdalena, dar numele paginii de Facebook a rămas același, ca o amintire a începuturilor afacerii și a grijii mamei pentru copiii săi.

„Această afacere necesită un efort considerabil. Agricultura se aseamănă cu medicina în ceea ce privește necesitatea de a fi activ și prezent în fiecare zi, fără a acorda prea multă atenție sărbătorilor. Trebuie să te asiguri că plantele sunt udate în mod corespunzător, indiferent de data din calendar, altfel riști să le pierzi, din păcate”, a conchis Doina.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!