Pentru culturile de ceapă și usturoi sunt caracteristice aceleași categorii de dăunători. Deseori, cauza atacurilor reprezintă o consecință a condițiilor favorabile, menținerii fondalului înalt de infecții și nerespectarea parametrilor tehnologici de cultivare. Inițial, răspândirea și dezvoltarea multor dăunători au un caracter ascuns. Din cauza acestor particularități, unii legumicultorii deseori întârzie cu efectuarea măsurilor de protecție a plantelor, aplicând tratamentele atunci când plantele sunt deja atacate, iar măsurile aplicate fiind îndreptate spre diminuarea pierderilor la dezvoltarea în masă a bolilor și dăunătorilor.
Profilaxia este o măsură de protecție a plantelor mai puțin costisitoare, mai eficientă, mai ușoară și totodată inofensivă. Este cunoscut faptul că plantele slab dezvoltate și rămase în creștere devin ținta bolilor și dăunătorilor.
Printre dăunătorii care atacă frecvent ceapa și usturoi se numără: musca cepei, molia cepei, gărgărița cepei, acarianul bulbilor, tripsul tutunului și nematodul cepei .
Musca cepei (Delia antiqua Meig) este un dăunător specific culturilor liliacee, care atacă preponderent ceapa, usturoiul si prazul, producând pierderi semnificative. Acest dăunător apare cu regularitate odată cu dezvoltarea primelor frunze la plantele de ceapă. Cele mai mari pagube produc larvele din prima generație, în fazele inițiale de dezvoltare a plantelor. În condiții optime de dezvoltare, dăunătorul poate cauza pierderi (distrugeri de plante) cuprinse între 30-40%.
Plantele atacate au o creștere mai slabă, frunzele se îngălbenesc și se vestejesc, apoi se usucă. În interiorul bulbului se dezvoltă larvele care produc galerii profunde, atacul fiind însoțit de degradarea țesuturilor pe care se stabilesc diferiți agenți patogeni. Bulbii devin moi, putrezesc și elimină un miros neplăcut.
Musca cepei dezvoltă două generații de adulți pe an. Prima generație apare în a doua jumătate a lunii mai, a doua – în iulie. Larvele din prima generație atacă frunzele în formare, iar din a doua generație -preponderent bulbii. Dezvoltarea larvelor durează circa trei săptămâni, care apoi migrează în sol, în apropierea plantelor, unde parcurg stadiul de pupă. Pupa este de culoare maronie și are circa 7 mm lungime.
În scopul reducerii populației dăunătorului, printre măsurile preventive este recomandă rotația culturilor, strângerea și distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltare, efectuarea arăturii adânci de toamnă prin care odată cu resturile de plante atacate se îngroapă larvele și pupele, monitorizarea apariției adulților cu capcane lipicioase pentru determinarea momentului optim de aplicare a tratamentelor cu insecticide, care deseori corespunde cu stadiul de 2-3 frunze ale plantei și apariția în masă a adulților care hibernează.
Pentru prevenirea și combaterea dăunătorului se recomandă efectuarea a două tratamente cu insecticide la un interval de 10-12 zile. După pătrunderea larvelor în tulpină, tratamentele sunt ineficiente.
Musca bulbilor (Eumerus strigatus) atacă în special plantele de ceapă slab dezvoltate și cele de usturoi. În cazul utilizării bulbilor afectați, poate provoca daune cepei pentru cozi și în condiții de seră. Frunzele plantelor atacate se îngălbenesc și se vestejesc, bulbii devin moi și elimină un miros neplăcut.
Adulții sunt de culoare verde-bronz, cu aripi transparente, zboară în luna iunie. Femela depune ouăle în ponte, pe bulbi sau în sol, în apropierea acestora. La un interval de aproximativ 10 zile are loc ecluzarea larvelor, care pătrund în bulb, unde se hrănesc timp de o lună.
Larvele sunt de culoare galben-cenușiu, zbârcite, apode, de circa 10 mm lungime, care apoi migrează în sol în apropierea plantelor atacate, unde la mijlocul lunii iunie se transformă în pupe. Pupa este de culoare maronie, formă ovală, de circa 8 mm lungime. Adulții generației noi încep zborul la sfârșitul lunii iulie, iar larvele produc daune în august-septembrie. Dăunătorul iernează în stadiul de larvă (mai rar pupă) în bulbi.
Musca usturoiului (Suillia lurida) dăunează în stadiul de larvă și atacă preponderent usturoiul, mai rar ceapa, provocând pagube esențiale, îndeosebi culturilor de toamnă. Femela depune ponta de ouă la temperaturi de 5-8 °C, din care, după 6-8 zile de incubație, apar larvele, care pătrund în tulpinile de usturoi și ceapă, localizându-se la baza frunzei centrale.
Pontele sunt grupate și depuse în sol, în apropierea plantelor sau chiar pe frunze. După ecluzare, larvele se hrănesc cu țesutul vegetal, apoi pătrund în bulbi. Inițial, planta atacată are numai frunza din mijloc ușor îngălbenită. După câteva zile de la infestare, frunza centrală se încovoaie în formă de spirală. Plantele atacate stagnează în creștere, ulterior frunza centrală se răsucește, iar restul frunzelor se îngălbinesc și se usucă. Bulbii își pierd consistența si putrezesc, parțial sau total. Pagubele cauzate în condiții optime de dezvoltare a dăunătorului ating valori de pană la 50%.
Dăunătorul dezvoltă anual o singură generație. Adulții iernează pe resturile vegetale, de regulă la suprafața solului, care odată cu venirea primăverii părăsesc locurile de iernare, migrând pe plantele de usturoi pentru a depune ouă.
Măsurile de prevenire și combatere constau în respectarea rotației culturilor, înlăturarea resturilor vegetale rămase după recoltare culturii premergătoare, efectuarea arăturii adânci de toamnă.
Pentru combaterea și limitarea răspândirii atacului cauzat de musca usturoiului sunt necesare două tratamente fitosanitare, utilizând la alegere produse de protecție a plantelor recomandate pentru combaterea dăunătorilor la culturile bulboase.
Molia minieră a cepei și usturoiului (Acrolepiopsis assectella Zeller) atacă ceapa comună, ceapa-batun, usturoiul, prazul și alte specii liliacee, îndeosebi pe timp cald și uscat. Larvele pătrund înăuntru inflorescențelor nedesfăcute, unde se hrănesc cu embrionii florali. În timpul înfloririi retează pedunculii florali (codițele florale). Frunzele atacate se îngălbenesc la vârf, apoi se usucă, la suprafața cărora se observă pete neregulate străvezii, longitudinale.
Larvele sunt de culoare verde, cu puncte maronii, având circa 10 mm în lungime. Pupa este de culoare maronie-închisă, de circa 7 mm, capsulată într-un cocon mătăsos de culoare cenușie.
Fluturii sunt de mărime mică, la desfacerea aripilor de circa 15 mm. Aripile anterioare ale fluturelui sunt de culoare brună, cu linii albe transversale, cu o pată mare de culoare deschisă. Aripile posterioare au la margini franjuri lungi.
Adulții zboară pe timp de noapte, în luna iunie. Femela depune ouăle la baza frunzelor. Larvele din prima generație dăunează în lunile mai-iunie, iar cele din generația a doua - în iulie, începutul lui august. La sfârșitul lunii septembrie apar adulții, care iernează pe resturile vegetale, mai rar sub formă de pupă în sol. Fluturii încep zborul în luna mai.
Măsurile de prevenire și combatere constau în reducerea populației dăunătorului prin distrugerea resturilor vegetale de plante afectate, cultivarea soiurilor rezistente, rotația culturilor, evitându-se speciile plantelor gazdă pe o perioadă de 3-5 ani, cu efectuarea arăturii adânci după recoltare.
Gărgărița cepei (Ceuthorrhynchus suturalis) produce daune cepei comune, cepei-batun, și altor specii liliacee. Larvele sunt de culoare galben-deschis, ușor încovoiate, cu capul de culoare maronie, având circa 7 mm lungime. Acestea rod galerii longitudinale în țesuturile moi ale frunzelor, formând pete albe transparente. Către sfârșitul dezvoltării sale, larvele părăsesc frunza, formând un orificiu la baza acesteia, de unde migrează și se transformă într-un cocon la suprafața solului.
La sfârșitul lui iulie apar insectele adulte de culoare neagră cu piciorușe și antene de culoare roșietică-brună, care până la recoltare se hrănesc cu frunzele plantelor de ceapă. După aceea iernează pe resturile vegetale și în sol. Adulții deseori produc daune cepei primăvara devreme, atacând speciile multianuale și culturile înființate din arpagic. La mijlocul lunii mai, femela depune ouă, din care peste 5-10 zile apar larvele.
Gândacul roșu al cepei (Lilioceris merdigera Linnaeus)
Este un dăunător oligofag, care atacă diferite specii de plante din familia Liliaceae, preferând ceapa și usturoiul. Insecta adultă are corp convex, de 6-7,5 mm lungime, de culoare roșie, elitrele prezintă linii longitudinale, mai mult sau mai puțin paralele. Larva are dimensiuni de 8-12 mm lungime, de culoare galben-portocaliu-murdar. Capul și picioare sunt de culoare brună. Fiecare segment al corpului prezintă plăci negre.
Larvele și adulții se localizează pe frunze și inflorescențe. Din partea exterioară frunzele sunt roase între nervuri, iar în interiorul frunzei, daunele provocate capătă forma unor leziuni cu contur neregulat.
Dăunătorul dezvoltă anual două generații și iernează în sol ca adult. După hibernare, adulții apar primăvara pe parcursul lunii mai, depunând ponte de ouă pe parcursul a 2-3 săptămâni. La dezvoltarea completă, larvele părăsesc plantele gazdă și migrează în sol la 5-6 cm adâncime, unde se transformă în nimfe. Adulții din prima generație apar la sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie, iar cea de-a doua se dezvoltă până în toamnă.
Măsurile de preventive și combatere sunt similare cu cele aplicate la combaterea altor dăunători ale culturilor de ceapă și usturoi, și se referă la strângerea resturilor de plante rămase în câmp după recoltare, efectuarea arăturii adânci de toamnă.
Acarianul bulbilor de ceapă (Rhizoglyphus echinopus) este un dăunător polifag ce atacă ceapa cultivată în câmp deschis, în spații protejate, precum și bulbii în perioada de păstrare. Acesta este capabil să afecteze cultura în proporție de 100%, plantele fiind distruse în totalitate.
Acarianul adult are formă ovală, culoare albă, parțial transparentă, cu lungimea de circa 1 mm. Dăunătorul este hidrofil și termofil, dezvoltând într-un an câteva generații. Iernează pe resturile vegetale și în sol.
Populează preponderent plantele slab dezvoltate și bolnave, pătrunzând în bulb prin glumelă, localizându-se între învelișurile cărnoase. Părțile plantei atacate prezintă numeroase galerii, unde apoi se dezvoltă ciuperci și bacterii. Atacul în câmp determină o dezvoltare anormală a plantelor. La un atac puternic, învelișurile exterioare se despart de glumelă, iar ulterior putrezesc. Bulbii atacați la fel putrezesc și se usucă.
Tripsul tutunului (Thrips tabaci) se întâlnește anual și atacă aproape toate culturile de ceapă, mai cu seamă ceapa verde. Adulții și larvele sug seva din frunze și flori. Pe frunze apar pete mici de culoare deschisă, iar la un atac puternic frunzele afectate se deformează, se îngălbenesc și se usucă. Suprafața bulbilor atacați devine lipicioasă și zbârcită sub învelișurile uscate. În afara atacului propriu-zis, tripşii reprezintă vectori de răspândire a infecțiilor virotice.
Adulții au dimensiuni foarte mici, de culoare cafeniu-închis, cu aripi transparente și lungimea corpului de circa 1 mm. Larvele sunt de culoare galbenă, asemănătoare cu adulții, doar că sunt aptere (fără cap) și se localizează în locuri ascunse, la baza frunzei, unde ușor pot fi depistate. Ouăle au culoarea albă. Dăunătorul iernează în stratul de la suprafața solului, pe resturile vegetale, precum și sub învelișurile uscate ale bulbului.
La începutul primăverii, insectele adulte se alimentează pe buruienile perene timpurii, de unde migrează spre plantele de ceapă. Femelele depun ouă pe frunzele suculente. În condiții de câmp, timp de un an, dăunătorul dezvolta 2-3 generații, iar în spații protejate - 7-8 generații. În perioada de păstrare a bulbilor, la temperaturi obișnuite (15-18ºC), procesele de alimentare și înmulțire a dăunătorului decurg toată iarna.
Măsurile de control și preventive cuprind efectuarea calitativă și la timp a lucrărilor solului pentru a expune stadiile care migrează în sol acțiunilor directe ale factorilor climatici. Distrugerea resturilor vegetale ale plantelor de la culturile anterioare, rotația culturilor și combaterea buruienilor. Utilizarea materialului de plantare sănătos și respectarea densității plantelor. Totodată, se recomandă aplicarea foliei de mulci pentru a împiedica migrarea larvelor în sol unde se transformă în insecte adulte.
Pentru a împiedica apariția insectelor și posibilele daune sunt necesare observații periodice asupra culturii, îndeosebi în timpul sezonului uscat, utilizarea capcanelor lipicioase, care au rolul de capturare a adulților. Se recomandă o capcană la 100-200 m2, care trebuie verificată periodic la 5-7 zile.
Afidele verzi, cenușii și negri (Aphid idea) reprezintă o super-familie de insecte. Toate afidele se hrănesc cu seva plantelor, fiind dăunători periculoși ai plantelor de cultură. În plus, unele specii sunt capabile să răspândească diferite boli plantelor de cultură sub formă de viroze, care provoacă anomalii în creșterea și dezvoltarea plantelor.
În lipsa unor măsuri efective de combatere, afidele atacă culturile de ceapă prin colonii, localizate în jurul părților aeriene ale plantei. Parazitul este ușor de depistat. La o examinare atentă, prezența acestuia fiind indicată și prin deformarea frunzelor, care în majoritatea cazurilor sunt răsucite și îndoite. Combaterea afidelor se realizează prin aplicarea tratamentelor cu produse de uz fitosanitar specifice acestui dăunătorilor sugători. Pe loturile individuale cu suprafețe mici, unele efecte pot fi obținute la utilizarea cenușii de lemn, soluției de săpun și a unor extracte din plante. Tratamentele se aplică din primăvară până toamnă, deoarece dăunătorul poate dezvolta până la 30-40 de generații într-un sezon.
Nematodul cepei și al usturoiului (Ditylenchus dipsaci) este un dăunător extrem de periculos pentru culturile de ceapă si usturoi, care atacă bulbii, atât în perioada de vegetație, cât și în cea de păstrare. Masculii și femelele sunt de dimensiuni foarte mici, semi-transparenți, larvele filiforme, de 1,0-1,5 mm lungime, invizibile pentru ochiul liber. Se răspândesc prin bulbii infectați, prin semințe, populând pe resturile vegetale.
Larvele dăunătorului se alimentează cu sevă, atacând mai întâi organele plantei în sol, apoi cele aeriene. Simptomele după atac apar pe frunze, acestea fiind răsucite, deformate sau pe bulbi, în interiorul cărora se observă țesuturi în diferite stadii de putrefacție. Plantele de ceapă atacate de nematozi stagnează în creștere, prima frunză fiind umflată și deformată. La un atac mai puternic, plantulele pier, iar nematozii infectează alte plante, pătrunzând în ele prin rădăcini.
Plantele de usturoi atacate au o creștere încetinită, frunzele devin fărâmicioase, pe bulbii puternic atacați se observă pete de culoare alb-cenușiu sau maroniu, învelișurile interioare sunt întunecate, poroase, cu formațiuni grăunțoase, neuniform îngroșate. Între învelișuri se formează goluri, iar bulbii sunt moi, cu discurile distruse. Bulbii infectați de usturoi capătă o formă urâcioasă, cățeii exteriori crapă, iar în crăpături pot fi observate pete cenușii, care prezintă acumulări de nematozi. La recoltare, bulbii de usturoi afectați sunt fără rădăcini sau cu discul distrus.
Referitor la măsurile de protecție, trebuie să ținem cont că acest dăunător este greu de combătut, dat fiind faptul că are capacitatea de a dezvolta pană la 6 generații în cadrul unui ciclu de vegetație și a supraviețui în sol mai mulți ani. Răspândirea dăunătorului poate fi diminuată prin eliminarea și arderea plantelor afectate, respectarea asolamentului, înființând culturi ce nu sunt atacate de acest dăunător.
O metoda eficientă în limitarea răspândirii nematozilor este și dezinfectarea uneltelor de lucru. În cazul atacurilor grave se impune dezinfectarea solului. De asemenea, pentru a evita contaminarea și răspândirea organismelor nocive, materialul săditor utilizat trebuie să fie fără boli și dăunători.
Autori: Vasile Botnari, doctor habilitat în agricultură, membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice din România.
Alexei Chilinciuc, doctor în agricultură.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!
