Агроменеджмент

Seceta a înjumătățit recolta de pomușoare. Soluțiile agricultorului

Автор: AgroExpert
zmeură secetă producție - agroexpert.md

Seceta din vară aproape a înjumătățit recolta de zmeură, căpșune și mure din acest an. Unii agricultori spun că au reușit să-și salveze o parte din roadă, acoperind plantațiile cu plasa de protecție. Este și cazul lui Andrei Țăruș, producător de zmeură din satul Mana, raionul Orhei. 

Andrei Țăruș din satul Mana, raionul Orhei, cultivă zmeură mai bine de 7 ani. Producătorul are plantații pe care le crește în mod tradițional, dar și aproape un hectar acoperit cu plasă de protecție. Bărbatul spune că anul acesta, nu a fost deloc favorabil pentru fructele sale. Arșița cumplită și aerul fierbinte i-au topit de-a dreptul florile, care trebuiau să se transforme într-o zmeură suculentă de un roz aprins, scrie TV8.

Andrei Țăruș ne-a povestit că a reușit să-și protejeze o parte din roadă cu plasa, astfel că pomușoarele au un alt aspect, dar și gust. 

„Mai mult, mai calitativ și mai gustos, iar planta se simte mai bine. Aceasta plantație are doi ani, dacă o să ținem plantația sub plasă și o să aveam grijă de ea, la anul ne vom bucura de recoltă mai bogată, dar dacă o lăsăm așa cum acolo și nu-i dăm apă, păi nu obținem nimic. Eu știu mulți agricultori care se ocupă cu zmeura, căpșunele și s-au dezis de activitate”.

Plasa de protecție a fost ca un paravan care a ținut departe razele solare, deși aerul dogoritor tot i-a dat bătăi de cap.

„Proprietarul acestei plantații de zmeură o protejează de arșiță cu ajutorul acestei plase. Cu o densitate de 60 de procente, aceasta nu permite razelor solare să compromită fructele. Respectiv, și roada e mult mai bună...” 

Bărbatul vinde zmeura la piețele din țară, iar prețul variază în funcție de calitatea fructelor. De aceea, pe lângă plasă și-a cumpărat și un instrument care măsoară acidul, dar și alte proprietăți ale solului. 

„Introducem instrumentul în sol, vedem că PH este 8, la noi PH trebuie să fie 6, 6,5 pentru plantele date, pentru a avea fructele gustoase, iar calitatea acestora să fie la nivel”. 

În afacerea sa, pentru a fi în pas cu tehnologiile moderne și noutățile din domeniul agronomiei, bărbatul apelează și la sfaturile specialiștilor de la programul USAID. 

„Dauna de bază a acțiunilor directe ale razelor solare sunt arsurile solare, pe care noi le avem ca rezultat pe fruct, ceea ce depreciază considerabil calitatea fructelor. Un alt beneficiu major al plasei este menținerea temperaturii pentru plantații, o temperatură optimă, pentru a avea loc procesul de polenizare”. 

Prin programul USAID, producătorii pot beneficia inclusiv de consultațiile specialiștilor străini. 

„Noi vizităm o bună parte din acești producători de fructe moi, vorbim de căpșuni, zmeură, mure și alte culturi, însă aceste trei fiind culturile de bază, efectuăm vizite, în mediu vizita efectuează aproximativ o săptămână. Noi în decurs de o vizită a expertului, reușim să vizităm în jur de 20, 25 de plantații, 25 de producători”.

În țara noastră, sunt plantate peste o mie de hectare de zmeură. Anul trecut, aproape 500 de mii de tone de zmeură au fost vândute pe piaţa internă, iar 600 de mii de tone au fost exportate.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!