Агроменеджмент

Webinar despre regiunile cu indicație geografică protejată din Moldova, România și Bulgaria – rolul și beneficiile pentru vinificatori și consumatori

La evenimentul online organizat în cadrul proiectului transfrontalier WINET au participat speakeri cu renume internațional din trei țări - Republica Moldova, România și Bulgaria. În cadrul acestui webinar, participanții au avut ocazia să facă cunoștință cu noțiunea de indicație geografică protejată, care este rolul acesteia și ce valoare poate genera atât pentru vinificatori, cât și pentru consumatori.

Evenimentul a fost inaugurat de către Directorul General al Agenției de Investiții din Republica Moldova, Rodica Verbeniuc, care a vorbit despre importanța proiectului WINET la dezvoltarea relațiilor comerciale durabile.

”Având ca obiectiv principal creșterea cooperării și a comerțului în sectorul vitivinicol între cele trei țări partenere, prin crearea unei rețele comune care include peste 175 de reprezentanți din industria vinicolă, se urmărește facilitarea comunicării dintre producători, vânzători, autorități locale / regionale / naționale, ONG-uri și alte agenții de dezvoltare a afacerilor, prin angajarea în activități comune în cadrul proiectului. Proiectul WINET este deosebit de semnificativ pentru Moldova, industria vinului fiind unul din pilonii economiei țării noastre.”

Moldova a fost reprezentată de către Diana Lazăr, Specialist în Dezvoltarea Industriei Vinului și Turismului și Diana Rotari, CEO Label, Taste&Origin. Speakerii Moldoveni au vorbit despre cele 4 regiuni cu indicație geografică din Moldova, Ștefan Vodă, Codru, Valul lui Traian și Divin, despre modul în care au fost implementate și cum au evoluat.

”A fost nevoie de 6 ani pentru a produce primele vinuri cu IGP. Pornind din 2010, de la restructurarea strategiei, crearea unei viziuni legendare în domeniul vitivinicol, sectorul a trecut prin dialoguri și acorduri între asociații vinicole și Ministerul Agriculturii, reformarea legislației, instituirea unui model inovațional pentru managementul industriei și inițierea unui Registru de suport al trasabilității produselor cu IGP și certificarea standardelor calității. Un drum anevoios, răsplătit cu sute de medalii pentru vinurile autohtone, la cele mai prestigioase concursuri vinicole internaționale.” a declarat Diana Lazăr.

Speakerul din România, Eurosommelierului Sergiu Nedelea, a vorbit și despre alte tipuri de denumiri protejate, cum ar fi Denumire de Origine Protejată și Specialitate Tradițională Garantată. Specialistul a menționat că aceste noțiuni prezintă un interes deosebit pentru producătorii de băuturi și produse alimentare, care urmăresc să se diferențieze și să ofere unicitate produselor, pe o piață cu tendință de creștere și concurență acerbă. Totodată, și din punct de vedere al consumatorului este benefică cunoașterea acestor termeni, pentru a avea certitudinea unei garanții a calității, dar și pentru a putea face alegerea optimă.

Bulgaria, o altă țară parteneră a proiectului WINET, a fost reprezentată de Stanimir Stoianov, Președintele Asociației Enologilor din Bulgaria și Dimitar Dimov, Membru al Consiliului de Administrație al Asociației. Cei doi speakeri au prezentat caracteristicile zonelor cu IGP din Bulgaria și utilizarea acestora de către vinificatori ca instrument de marketing.

”Producătorii vinicoli de la noi se focusează pe produsele cu denumiri protejate pentru o mai bună vizibilitate pe piața locală, cât și pe cea externă. Este un instrument de recunoaștere și comunicare între vinificator și consumator.” au declarat specialiștii din Bulgaria.

În acest sens, s-au adus exemple ale unor vinării care au profitat de această oportunitate și s-au bucurat de o implementare cu succes a sistemului IGP în afacere.

Webinarul este primul dintr-un șir de evenimente online care vor fi organizate în cadrul WINET, un proiect transfrontalier din Regiunea Mării Negre, care include trei țări: Moldova, România și Bulgaria. Misiunea proiectului este de a oferi o abordare inovativă în dezvoltarea relațiilor de colaborare și comerț prin crearea unei rețele care poate fi cu ușurință accesibilă unor noi entități/ viitori membri din oricare dintre cele trei țări beneficiare ale proiectului.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: По материалам СМИ

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!