ONVV susține producerea materialului săditor viticol autohton cu valoare biologică ridicată

Растениеводство

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), dna Cristina FROLOV, a efectuat o vizită de lucru la Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare (IȘPHTA), în scopul evaluării situației cu privire la implementarea proiectului ONVV, „Vițe Certificate – Asigurarea producerii vițelor libere de bolile virotice, bacteriene și fitoplasmice”.

„Cred în faptul că trebuie să investim în cercetare și știință și mă bucur că această inițiativă a fost susținută de Consiliul de Coordonare al ONVV, urmare a faptului că, în ultimii 4-6 ani sistemul de producere și certificare a materialului săditor viticol din RM nu poate asigura, din mai multe motive de ordin regulatoriu/organizatoric/tehnic, furnizarea de material săditor viticol de valoare biologică ridicată” a spus Cristina FROLOV, Director al ONVV.

Printre obiectivele proiectului se regăsesc modificarea cadrului juridic de reglementare privind asigurarea producerii și comercializării materialului săditor viticol liber de bolile virotice, bacteriene și fitoplasmice, acordarea suportului financiar LVCF pentru asigurarea funcționalității, executarea cercetărilor și elaborarea recomandărilor privind producerea materialului săditor viticol și înființarea și exploatarea plantațiilor viticole cu material săditor viticol tratat termic.

Proiectul nominalizat va fi implementat pe parcursul anilor 2021-2024, iar bugetul estimat este de cca 3,9 mil. lei. Ulterior, LVCF va fi inclus în sistemul de producere și certificare a materialului de multiplicare și săditor viticol și va acorda servicii pentru sectorul pepinieristic și viticol din țară, la prețuri coordonate cu ONVV.

 „Începând cu anii 2014-2015, în sistemul de producere, certificare și comercializare a materialului săditor viticol autohton se înregistrează mai multe probleme, care urmează a fi soluționate prin implementarea acestui proiect: lipsa unui regulament privind producerea, testarea, certificarea şi comercializarea materialului de înmulțire și săditor viticol; lipsa unui laborator funcțional și acreditat în domeniul executării controalelor fitosanitare și a testărilor de laborator, privind afectarea materialului de multiplicare și săditor viticol cu bolile virotice, bacteriene și fitoplasmice; lipsa materialului săditor viticol de categoria biologică “Bază” de soiuri autohtone” a menționat Vladimir COROBCA, Consultant în viticultură, ONVV.

Pe parcursul implementării proiectului, cercetătorii de la IȘPHTA vor efectua cercetările necesare și la sfârșitul perioadei de implementare vor elabora recomandări privind producerea materialului săditor viticol, precum și înființarea și exploatarea plantațiilor viticole cu material săditor viticol tratat termic.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

обратно к списку