Партнерские материалы

Ananie Peșteanu: ”Roada de cireșe va fi mai mică din cauza temperaturilor scăzute, nu ploile sunt de vină”

Expert: Анание Пештяну

Cireșele sunt unele dintre cele mai așteptate fructe în sezonul de vară, datorită aromei și a gustului dulce, iar consumatorul din Moldova abia așteaptă apariția acestora, din livezile autohtone. Ținând cont că cireșul se numără printre sâmburoasele care sunt foarte sensibile la apa din abundență la rădăcină, în urma ploilor care au căzut în ultimele săptămâni, există îngrijorări în rândul producătorilor de cireșe, dar și a consumatorilor acestor fructe.

Am discutat cu Ananie Peșteanu, doctor în pomicultură, conferențiar universitar, UASM, dacă roada din această vara va fi afectată de condițiile climaterice și dacă există anumite măsuri care trebuie luate de pomicultori în această perioadă.

”Roadă va fi în această vară, însă în diferite zone ale țării va fi mai mică. De fapt nu ploile au afectat florile cireșilor, cât și a vișinilor, dar temperaturile cam scăzute din ultima perioadă, mai ales când avea loc polenizarea la acești pomi. În zona de nord a țării, la unele soiuri nu a avut loc polenizarea. La sudul țării, de exemplu, dimpotrivă, trebuie de rărit, că există prea multă floare la unele soiuri. Există soiuri care au legat foarte mult, dar unele nu au legat deloc. Sunt soiuri care se polenizează bine reciproc şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, nu se vor forma fructele. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi. Durata înfloririi este determinată de mai mulți factori, inclusiv locația culturii, caracteristicile soiurilor, clima etc. Florile se deschid când temperatura medie zilnică este în jur de 10-15  grade Celsius, dar vedeți cum în această primăvară, temperatura a variat, ba cald, ba brusc frig. Fenofaza înfloririi durează în medie 3 săptămâni. Dacă nu există niciun polenizator lângă copaci din aceeași varietate, nu putem aștepta recoltă” a explicat specialistul.

Referitor la ploile care au căzut câteva săptămâni la rând, expertul susține că pomicultorii din Moldova cunosc și iau măsurile necesare în astfel de situații.

”Multă sau puțină umezeală este, de asemenea, unul dintre motivele pentru care pomul fructifer nu înflorește și nu dă roade. Zona în care crește cireșul și vișinul trebuie să fie protejată de vânt și curenți, în plus, această cultură nu poate fi plantată lângă alți copaci, ei vor crea o umbră, iar cireșul iubește soarele.În această perioadă, după aceste ploi, trebuiau să fie făcute tratamente fitosanitare pentru combaterea dăunătorilor și a bolilor precum monilioza, acarienii și afidele atât la cireş, cât și la vişin” a menționat Ananie Peșteanu.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!