Репортажи

Oleg Tîrsînă: ”Locul patru în topul exportatorilor de nuci, vorbește despre dezvoltarea sectorului nucifer din Moldova”

Expert: Олег Тырсынэ

În Moldova sunt plantate în jur de 22 de mii de hectare de livezi de nuc, dintre care circa 75 % sunt de soiuri vechi, care au nevoie de modernizare pentru a oferi un randament dublu. Peste 60% din producția nuciferă provine din fâșiile de aliniament, nu din plantații înființate, așa cum se întâmplă în țările care au un sector nucifer bine dezvoltat. Din acest motiv, proporția se cere de inversat, lucru care a început să se realizeze treptat, susține Oleg Tîrsînă, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Moldova.

”Multe plantații au fost înființate fără a fi subvenționate, ele nu figurează în statistică, se includ numai la efectuarea unui recensământ, care din câte am înțeles, urmează să fie efectuat în acest an și atunci vom avea o cifră actualizată a suprafețelor de livezi de nuc. Dar până atunci pot să vă spun că avem de la 20 la 24 de mii, informații care se bazează pe numărul de material săditor altoit, corelat parțial cu cifrele de la AIPA despre livezile subvenționate și din acest motiv nu știm exact suprafețele existente în prezent. Fâșiile de aliniament oferă producție de nuci în proporție de 65-70 % care este în scădere în ultimii 5-6 ani, în special în măsură ce vor intra în rod livezile noi, acest raport se va inversa” a explicat Oleg Tîrsînă.

Referitor la volumul exporturilor, care în 2020 a fost de 12,7 mii de tone, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Moldova a menționat că există cantități suficiente pentru a fi exportate atât în perioada aceasta a anului, cât și în 2022.

”Există mulți producători care pregătesc în prezent miezul pentru comercializare, dar este prematur să vorbim de volumul anului 2021. Nu putem colecta informațiile referitor la cantitățile de miez de nuci, din motiv că există mulți exportatori, numeroși agenți economici care deocamdată colectează cantitățile de miez. Abia după ce vor fi exportate, vom ști exact ce cantități au fost comercializate. Exportul va genera cifrele anului acesta, informații pe care le vom avea la primăvara anului 2022. Consider că pentru export, vom avea suficient miez de nucă, mai ales că în UE, principala noastră destinație, există o prezență masivă a nucilor de origine americană. În jur de 60% din producția prezentă în UE provine din SUA, atât ca miez, cât și ca nuca în coajă. Noi eram pe locul 3 ca furnizori de nuci, acum Ucraina ne-a devansat și suntem pe locul al patrulea în topul exportatorilor. Întotdeauna am avut un raport de 4:1 în ceea ce privește producția ucraineană și cea moldovenească, când noi am avut 20 de mii, Ucraina a avut 80 de mii, noi 30 de mii, ucrainenii 120 de mii. Dar și dacă ne raportăm la suprafața statelor noastre, Ucraina este de 50 de ori mai mare ca Republica Moldova, este evident ca lucrurile să fie așa.Oricum avem rezultate bune în ceea ce privește calitatea nucilor exportate, rămâne să lucrăm și la cantitatea pe care ne dorim să o mărim” a declarat Oleg Tîrsînă, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Moldova.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!