Prețurile rapiței cunosc o volatilitate semnificativă în contrast cu alte culturi. În sezonul 2023/2024, volumul global de procesare al rapiței a atins un nivel record de 77,2 milioane de tone, cu o creștere de 0,6 milioane de tone față de sezonul anterior. La începutul sezonului 2024/2025, prețurile rapiței în condițiile DAP Constanța au crescut considerabil, atingând o valoare medie de 440-450 de euro/t, comparativ cu 400-405 euro/t cu care a fost început sezonul anterior. Despre aceasta susține expertul Iurie Rija.
„Această creștere a fost influențată nu doar de condițiile climatice aride, ci și de aprecierea prețurilor petrolului, cauzată de conflictele din Orientul Mijlociu și oprirea producției la cel mai mare câmp petrolier din Libia. Totodată, ce ține de volumul global de prelucrare, această expansiune a fost în mod special marcată în Uniunea Europeană, unde volumul de prelucrare a ajuns la 25,28 milioane tone, cu creșteri semnificative în Germania și Polonia, deși în Franța s-a înregistrat o scădere. Republica Moldova s-a afirmat ca al treilea exportator de rapiță în UE, consolidându-și poziția pe piață”, detaliază expertul.
În Ucraina, exporturile de rapiță au depășit în luna iulie 2024 cifra de anul trecut, crescând cu 15% la 278 de mii de tone. Potrivit lui Iurie Rija, această creștere se datorează unui început timpuriu al recoltării și cererii ridicate, stimulată de prețurile atractive.
„Totuși, având în vedere previziunile pesimiste și revizuirea în scădere a producției de rapiță în Ucraina și în UE pentru 2024, mulți producători care nu au contracte de vânzare preferă să aștepte pentru a vinde rapița mai târziu. La 1 august, prețurile rapiței ucrainene se evaluează la 400-415 dolari/t în condițiile DAP Izmail/Reni, în creștere față de 340-360 de dolari/t în aceeași perioadă a anului trecut”, a precizat acesta.
Piața rapiței în Ucraina a rămas dinamică, cu o concurență intensă între exportatori și procesatori, reflectând volatilitatea și complexitatea acestui sector.
Prețurile rapiței în Republica Moldova variază semnificativ în funcție de regiune, începând de la 8.600-8.700 de lei/t TVA inclus în zona de Nord a țării și ajungând până la 9.000 de lei/t în regiunea portului Giurgiulești.
„Comparativ cu sezonul precedent, prețurile au crescut considerabil, cu 2.000-2.500 de lei/t. De exemplu, în luna august 2023, prețul rapiței începea de la 6.100-6.200 de lei/t, cu un maxim de 7.000 de lei/t în Giurgiulești. Cu toate acestea, în contextul prețurilor ridicate, numărul de traderi activi a scăzut, iar cererea redusă a determinat fermierii să vândă rapița ocazional la prețuri mai mici”, adaugă expertul.