Партнерские материалы

Producerea fructelor rămâne principalul sector cu pondere semnificativă în exporturi

Expert: Юрий Фалэ

Membrii Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe ,,Moldova Fruct” s-au întrunit la Adunarea Generală, care a avut loc în regim online. Agenda ședinței a vizat prezentarea rapoartelor de administrare și activitate ale Asociației în 2020, dar și planurile de viitor pentru anul 2021.

Membrii Asociației  și ai instituțiilor participante s-au expus asupra rolului fiecărei instituții participante în cadrul  relațiilor de colaborare între producători și întreprinderile agricole, pe de o parte, și organizațiile publice și private, pe de altă parte. De asemenea, s-a adus la cunoștință despre bugetul de cheltuieli și venituri pentru anul 2021, precum și raportul cenzorului privind executarea bugetului în anul 2020.

La eveniment au participat și Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, directorul ANSA - Veaceslav Cotici, directorul AIPA, Vadim Curmei și reprezentanți ai donatorilor. Producătorii de fructe au menționat că anul 2020 s-a dovedit a fi dificil, din punct de vedere al condițiilor climaterice.

„Seceta severă, înghețurile din primăvara anului 2020 au diminuat semnificativ recoltele și calitatea fructelor. Pandemia COVID 19 cu restricțiile de călătorie și măsurile de carantină, cu toate că nu a afectat canalele de distribuție a fructelor, a creat, la etapa inițială, perturbații și întârzieri în procesul de aprovizionare cu mijloace de producție”, a informat Iurie Fală, director executiv, Moldova Fruct.

Ritmul scăzut de dezvoltare a sectorului horticol este cauzat, în cea mai mare parte, de lipsa accesului la surse durabile de apă pentru irigare care rămâne a fi factorul decisiv pentru viitorul ramurii. Lipsa de reforme în sectorul de irigații și în domeniul managementului irigațiilor pe întreg teritoriul RM, descurajează agricultorii să investească în sectoare agricole cu valoare înaltă.

„Trebuie să constatăm, dezvoltarea insuficientă a infrastructurii calității, inofensivității și trasabilității fructelor comercializate pe piața internă și la export. Acesta reprezintă un risc iminent pentru extinderea exporturilor de fructe în piețele tradiționale și în procesul de diversificare a piețelor de desfacere a fructelor și legumelor proaspete”, a spus președintele Asociației Moldova Fruct, Vitalie Gorincioi.

„Horticultura este o sursă generatoare de locuri de muncă și venituri în zonele rurale, este evident efectul multiplicative pe care îl are sectorul horticol pentru alte sectoare ale economiei. Viitorul este pentru livezi intensive și superintensive, dar nu fără sisteme de irigare”, afirmă ministrul agriculturii, Ion Perju. 

În cadrul Adunării generale, producătorii de fructe au solicitat autorităților să includă în Catalogul național al soiurilor de plante - soiuri noi de fructe, solicitate de consumatori, dar pentru care ar putea obține și subvenții din partea statului.

„Avem, în Catalogul publicat recent, soiuri vechi pe care nu știu dacă cineva astăzi le mai plantează: Banană de iarnă, Akane, Papirovka. Parcă creștem, ne dezvoltăm, dar am rămas cu Banană de iarnă, un soi din 1958. Dacă lucrăm anul acesta cu catalogul care îl avem acum nu putem vorbi de export în rețele sau în altă parte. Este un lucru strigător la cer”, a menționat Constantin Furculiță, producător de fructe, membru al Moldova Fruct.

Membrii Moldova Fruct au elaborat o rezoluție în care au inclus mai multe probleme cu care se confruntă și pentru soluționarea cărora au nevoie de suportul autorităților. Documentul a fost transmis instituțiilor statului.

Notă: În anul 2020, Moldova a produs 430 mii tone de mere, 65 mii tone de prune, 11 mii tone de vișine și cireșe, 8 mii tone de caise și 70 mii tone struguri de masă.

⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: По материалам СМИ

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!