Инфраструктура

Care sunt provocările cu care se confruntă sectorul agricol

Автор: AgroExpert
provocări sectorul agricol - agroexpert.md

Agricultura modernă se confruntă cu o serie de provocări, inclusiv cele legate de schimbările climatice. Cauza de bază în apariția și aprofundarea crizei sistemice cu care se confruntă agricultura a fost și continuă să rămână modul simplist de abordare a problemelor complexe în agricultură.

De aceea, în contextul depășirii crizei cu care se confruntă agricultura, nu poate să nu se țină cont de complexitatea și interconexiunea problemelor de ordin economic, energetic, ecologic și social. Asigurarea securităţii alimentare la nivel local, regional și global în condiţiile creșterii explozive a populaţiei și schimbărilor climatice.

În calitate de model pentru construirea ecosistemelor agricole trebuie să servească ecosistemele naturale. Agroecosistemele posedă o productivitate mai înaltă, ce nu poate fi obținută fără intervenția omului care să folosească surse energetice și elemente biofile din exterior. Necesitatea intervenției umane în scopul asigurării nivelului de producție este determinat de simplificarea interacțiunilor trofice, de reducerea diversității speciilor și diversității genetice, de extragerea unei cantități considerabile din circuitul de energie și elemente biofile.

Din cauza simplificării interacțiunilor trofice, capacitatea de autoreproducere și autoreglare este redusă la minim. Pericolul pierderilor de recoltă în rezultatul atacului plantelor cu boli și dăunători rămâne foarte înalt, chiar și în condițiile folosirii substanțelor chimice pentru combaterea acestora. Din cauza diversității structurale și funcționale simplificate, a deficitului enorm de energie și elemente nutritive, capacitatea de restabilire a agroecosistemelor este minimă în comparație cu ecosistemele naturale. Sistemul poate fi adus în echilibru doar datorită intervențiilor din exterior în formă de muncă umană și investiții.

Ecosistemele naturale au capacitatea de a fixa energia solară, apa și nutrienții fără inputuri din exterior. Ele nu pierd nutrienţii prin eroziune și levigare, folosesc la maximum nutrienții și apa datorită ecosistemului solului, care este supus proceselor de disturbanță în mod infim. Pentru ecosistemele naturale, utilizarea arăturii cu plug cu cormană este o catastrofă prin influența sa asupra organismelor vii din sol, inclusiv asupra rețelei de hife de ciuperci, care prin asocierea lor cu rădăcinile plantelor creează micoriza, neapreciată până la moment pentru rolul ei în asigurarea plantelor cu apă și elemente nutritive. Despre aceasta vom discuta mai târziu. Informațiile se conțin în ghidul „Agricultura Conservativă”.

Deteriorarea structurii solului influențează negativ asupra regimului hidric și nutritiv al solului. În agricultură nu sunt determinaţi factorii care au dus la apariţia problemelor, pentru că nu se cunosc cauzele acestora. Spre exemplu, bolile, dăunătorii și buruienile sunt consecinţe ale greșelilor comise în asolamente la alternarea culturilor.

Simplificarea rotaţiei culturilor, inclusiv cu practicarea culturilor repetate și permanente, sau dominarea culturilor cu particularităţi biologice similare a dus la necesitatea folosirii excesive a mijloacelor chimice pentru combaterea lor. Răspândirea bolilor și dăunătorilor are loc și din cauza reducerii biodiversităţii (mozaicii) la nivel de landșaft prin lărgirea câmpurilor, care sunt favorabile pentru aplicarea tehnologiilor moderne cu folosirea tehnicii performante și mijloacelor chimice, dar care reduc considerabil biodiversitatea atât la suprafaţa solului, cât și în interiorul lui.

Modelul dezvoltării durabile în agricultură necesită a fi bazat pe particularităţile structurale și de funcţionare a ecosistemelor naturale, dar cu extragerea din circuitul biologic a recoltei.

Un agroecosistem durabil poate fi doar cel ce menține resursele naturale în a căror bază există, cu o dependenţă minimă de inputuri artificiale din exteriorul gospodăriei agricole, cu mecanisme lăuntrice de management al bolilor, dăunătorilor și buruienilor, cu capacitate înaltă de restabilire în rezultatul dezechilibrului provocat de lucrarea solului și recoltarea producţiei.

Asigurarea durabilității sistemului agricol ține nu atât de schimbări tehnologice, cât de schimbări sistemice, în cadrul fiecărei gospodării. Cu cât diversitatea structurală și funcțională a agroecosistemului este mai înaltă, adică similară ecosistemului natural, cu atât probabilitatea asigurării unei dezvoltării durabile în agricultură va fi mai mare.

Menționăm că, sistemul de agricultură durabilă presupune un sistem de producere viabil în aspect economic și responsabil din punct de vedere ecologic și social. Agroecosistemele durabile presupun:

  • folosirea minimă a inputurilor artificiale (cumpărate) din exteriorul gospodăriei agricole;
  • utilizarea intensă a surselor renovabile de energie de provenienţă preponderent locală;
  • asigurarea unui circuit, cât mai deplin de energie și elemente nutritive în cadrul fi ecărei gospodării agricole;
  • impact minim negativ asupra mediului ambiant;
  • sporirea nivelului de producţie fără pericolul diminuării productivităţii de lungă durată a terenului;
  • folosirea culturilor de provenienţă preponderent locală, care sunt mai adaptate la condiţiile pedoclimatice locale.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!