Партнерские материалы

Aliona Vornices: «Viitorul sectorului aparține agriculturii performante»

Aliona Vornices este proprietara unor livezi de măr și cireș din satul Cotiujeni, raionul Briceni. Deși este pedagog de meserie, a descoperit vocația de manager, iar datorită perseverenței și dedicației astăzi se poate mândri cu peste 115 de hectare de livezi, tehnologii moderne implementate și câteva zeci de locuri de muncă asigurate pentru locuitorii din zona de nord a Moldovei. Datorită viziunii sale revoluționare în tot ce face compania sa a devenit un model pentru sectorul de producere a fructelor din Republica Moldova.

Întreprinderea agricolă AgroDeniDan, pe care o gestionează Aliona Vornices, a fost fondată în anul 2004 și de atunci, toți membrii familiei lucrează la dezvoltarea afacerii.

,,Am început cu plantarea livezilor, fiind inspirați de experiența Poloniei la acest capitol. Chiar dacă începutul a fost plin de provocări, dorința de a porni o afacere agricolă a fost mai mare. Inițial am arendat prima porțiune de 40 ha de teren, unde am sădit o livadă de măr. Mai târziu, am  plantat a doua porțiune de 25 ha de măr, iar în 2018 am sădit soiuri italiene de cireș, aplicând tehnologii moderne de producere”, explică Aliona Vornices.

 O femeie de afaceri trebuie să fie perseverentă, optimistă și să creadă în ceea ce face

,,Nu aveam idee cum se administrează o afacere agricolă, chiar dacă eram de la sat. Am dat-o în bară de multe ori, dar de fiecare dată eram optimistă, pentru că orice eșec este o lecție”, susține antreprenoarea. Multe lucruri le-a învățat din propriile greșeli și așa au devenit mai puternici. A mai învățat că atunci când nu merg lucrurile trebuie să te informezi, să cauți soluții și să ceri sfatul experților, pentru că doar așa afacerea evoluează cum ți-ai propus. 

La întrebarea care ar fi  formula succesului în activitatea sa, directoarea AgroDeniDan, susține că este doar munca zi de zi și dorința de a învăța lucruri noi, iar experiența îmbină și reușitele și eșecurile pe care le ai.

Afacerea de familie este ca un puzzle complex – fiecare își are locul și rolul lui

,,Fiecare membru al familiei are responsabilitățile sale bine definite, eu mă ocup de partea de administrare a afacerii, gestionarea resurselor umane, contabilitate și achiziții. Soțul este om-universal și acoperă atât supravegherea procesului tehnologic de producere, cât și segmentul de vânzări și export a fructelor. Fiul cel mare Denis este responsabil de logistică și transport, iar fiul cel mic Dan, coordonează segmentul de producere a cutiilor de carton”.

Antreprenoarea gestionează peste 40 de angajați permanenți și aproximativ 120 de angajați în sezonul de producere. Ea afirmă că oamenii o percep drept un manager corect, fiind obișnuiți cu spiritul ei de întreprinzător, iar timpul și longevitatea companiei demonstrează prin cifre acest lucru. ,,Avem grijă de angajații noștri, pentru că suntem o echipă. În primul rând, pentru a menține un lucrător este nevoie de un salariu competitiv, corespunzător eforturilor”, susține Aliona Vornices.

Tehnologiile inovative, echipamentele moderne și expertiza profesionistă este forța motrică a companiei AgroDeniDan

Agricultura este un domeniu complicat și complex, este important să înțelegi și să excluzi riscurile, pe cât este posibil. În același timp, agricultura este un domeniu care oferă multiple posibilități de a experimenta lucruri noi și a implementa tehnologii inovative.

,,Avem instalate plase antigrindină, peliculă anti-ploaie care ne protejează recoltele de schimbările vremii, iar acum câțiva ani, cu suportul USAID, am testat pentru prima dată în Moldova frostbuster-ul, care ne-a salvat de multe ori recolta de îngheț”, explică administratoarea AgroDeniDan.

Doamna Vornices se arată deschisă la implementarea inovațiilor, schimbului de experiență, instruirea echipei, deoarece cunoștințele noi contribuie la îmbunătățirea calității fructelor și optimizarea lucrărilor agricole.

„Recent, datorită consultanței specialiștilor USAID din cadrul proiectului Agricultura Performantă în Moldova, am obținut certificatul GLOBALG.A.P. Certificarea GLOBAL G.A.P. ne permite să inițiem negocieri cu cumpărătorii din orice colț al lumii, dar și confirmă că suntem cei mai buni. Viitorul sectorului aparține agriculturii performante, respectiv, ne orientăm spre producerea super-intensivă a fructelor”, susține Aliona Vornices. De aceea, va continua să aplice tehnologii performante și  tehnica modernă, chiar dacă la prima etapă aceste investiții depășesc veniturile.

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!