
După o pauză impusă de oboseală, dezamăgire și incertitudine, Cristian Băietrău și mama lui au decis că e timpul să revină la ceea ce le aduce bucurie – creșterea oilor și producerea de brânzeturi tradiționale. Doar că de data asta, n-au mai fost singuri. Creditul accesat de la Mikro Kapital Moldova a fost scânteia care le-a reaprins afacerea și le-a confirmat că viziunea umană contează mai mult decât cifrele pe hârtie.
Până în 2011, creșterea animalelor era mai degrabă o activitate de familie – câteva zeci de capete de oi crescute din pasiune. Când însă frații lui au plecat la studii și gospodăria risca să rămână pustie, el și mama au hotărât să transforme pasiunea în afacere. Mama se ocupa de brânză, el – de întreținerea oilor. Livrau produse proaspete – brânză de oaie, caș, carne de miel, apoi și-au extins activitatea și cu lapte de vacă. Dar extinderea le-a adus și epuizare.
„După ce am cumpărat vacile și am început să produc brânză de vaci și lapte, am realizat că nu era simplu. Ne-am ars fizic. A fost o perioadă în care m-am gândit mult dacă merită să continui. Așa că am decis să facem o pauză și să vedem ce vrem de fapt să realizăm cu afacerea noastră,” adaugă el.
Deși infrastructura și inventarul rămăseseră intacte, repornirea afacerii nu a fost ușoară. În toamna lui 2023, a încercat să obțină finanțare, dar nicio bancă nu a văzut potențialul. În 2024, Cristian a reluat căutările și, de data aceasta, a mers direct la Mikro Kapital Moldova. A fost primit cu deschidere și, mai ales, încredere.
„Am depus cererea pe 10 septembrie și, în doar trei luni, pe 27 decembrie, am primit suma solicitată. Totul a decurs mult mai rapid decât ne așteptam. Echipa Mikro Kapital a venit în teren, a analizat și s-a convins că nu vorbim doar de cifre, ci de o afacere reală. Aceasta a fost cheia succesului,” spune Cristian.
În mai puțin de o săptămână, ferma a prins viață din nou: 134 de oi și 2 berbeci. Toți banii au fost investiți exclusiv în animale. Hrana o aveau deja, pentru că lucerna fusese strânsă cu gândul că, într-o zi, vor reveni la afacere.
Cristian mărturisește că acum știe ce înseamnă selecția riguroasă a animalelor și riscurile amestecului provenit din mai multe gospodării. În 2020, o parte din șeptelul lor a fost afectată de o boală contagioasă, tocmai din cauza provenienței mixte a animalelor. De aceea, în 2024, a ales să cumpere toate animalele de la un singur crescător.
„Avem acum mai multă experiență și o viziune clară. Știm ce înseamnă sănătatea animalelor și cum se construiește o turmă sănătoasă și profitabilă.”
*Acest material este realizat cu susținerea Mikro Kapital Moldova
Despre Mikro Kapital MoldovaMembru al grupului internațional, Mikro Kapital Moldova este o instituţie financiară nebancară specializată în furnizarea de microfinanţare pentru IMM-uri din diverse domenii de activitate. Compania sprijină antreprenorii şi fermierii, care au nevoie de capital rapid pentru desfăşurarea activităţii, prin procese accelerate de analiză şi validare a cererilor de finanţare şi studii de evaluare a riscurilor prompt realizate.
Grupul Mikro Kapital investeşte continuu şi susţine instituţiile financiare specializate în finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii din CSI, Europa de Vest şi America Centrală. În prezent, grupul de companii Mikro Kapital activează pe pieţele financiare din Luxemburg, Italia, Elveția, România, Republica Cehă, Armenia, Uzbekistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Hong Kong și Ungaria.