Conform studiilor efectuate de IRAC – Comitetul de Acțiune pentru Rezistența la Insecticide, în ultimii ani în Europa, aproximativ 85-90% din populațiile gândacului lucios al rapiței (Meligethes aeneus) au dezvoltat o rezistență la insecticidele piretroide. Pentru a combate eficient acest dăunător care atacă culturile de rapiță, este recomandat să folosim alternativ insecticide cu mod de acțiune diferit și să respectăm doza omologată.
În portofoliul FMC Agro România și Republica Moldova, avem soluția eficientă și de încredere pentru controlul acestui dăunător în culturile de rapiță: insecticidul AVAUNT®, ce conține substanța activă indoxacarb (grupa 22), asigură un control rapid a dăunătorului Meligethes aeneus, inclusiv a populațiilor rezistente la acțiunea piretroizilor.
AVAUNT® acţionează prin contact și ingestie, la nivel neurotoxic în corpul insectelor, prin blocarea canalelor de sodiu din nervii organismelor ţintă. După ce pătrunde în organism prin contact sau ingestie, substanța activă produce bioactivarea metaboliţilor și efectul neurotoxic. După bioactivare, se întrerupe rapid hrănirea, ceea ce conferă o excelentă protecţie culturii tratate. Fiziologic, insecta este paralizată după bioactivarea substanţei active (2 - 12 ore de la aplicare) și după scurt timp moare.
Sub acțiunea substanței active, gândacul lucios al rapiței va muri în aproximativ 1-4 zile de la ingestie, dar în acest interval, dăunătorul mai poate fi observat în cultura, însă acesta nu va produce daune.
Este cunoscut faptul că gândacul lucios al rapiței produce pagube importante culturilor de rapiță înainte de înfloritul acesteia. El consumă organele florale din bobocii încă nedesfăcuți, având drept consecință distrugerea bobocilor florali atacați și reducerea producției de rapiță.
Sursa: studii Franta 2009
Insecticidul AVAUNT® este omologat în România și Republica Moldova pentru combaterea insectelor dăunătoare la viță de vie, rapiță, legume, porumb și pomi fructiferi. Pentru controlul dăunătorilor la rapiță, doza recomandată este de 170 - 200 ml/ha. Se recomandă aplicarea produsului la avertizare sau la primele semne de atac ale dăunătorilor.
Studiile de teren efectuate, au demonstrat că insecticidul Avaunt® are o toxicitate redusă asupra entomofaunei utile, făcând din acesta un instrument ideal în programele de management integrat al dăunătorilor.
Cu insecticidul Avaunt® de la FMC, puteți avea o cultură mai puternică și atfel puteți obține producții mai mari.
AVAUNT® are următoarele avantaje:
- Întrerupe rapid hrănirea daunătorilor;
- Are acțiune de lungă durată ;
- Toxicitate redusă asupra entomofaunei utile;
- Nu este influențat de temperaturile ridicate din momentul aplicării;
- Instrument ideal in programele de management integrat al dăunătorilor și managementul apariției rezistenței la insecticide.
Pentru mai multe detalii despre insecticidul AVAUNT®, accesați site-ul oficial al companiei, www.fmcagro.ro. Tot aici găsiți și datele de contact a reprezentantului de vânzări FMC în Republica Moldova, gata să vă ajute cu răspunsuri la toate întrebările pe care le aveți.
Notă: FMC Corporation este o companie de cercetare în agricultură, oferind fermierilor din întreaga lume soluții și produse inovatoare de protecția și nutriția plantelor. Spiritul inovator al companiei americane s-a născut în anul 1883, când fondatorul său, John Bean, crea în California prima mașină de aplicat pesticide. În prezent, FMC continuă să dezvolte proiecte de pionierat pentru utilizatorii din domeniul agriculturii, investind resurse importante în noi substanțe active și formulări, pentru o agricultură sustenabilă și producții ridicate. În Republica Moldova, compania FMC este prezentă din anul 2018 prin intermediul filialei din România – FMC Agro Operational România