Primăvara târzie a tărăgănat și culesul la albini, deoarece înflorirea pomilor a fost afectată de temperaturile scăzute, cât și de ploile puternice care au căzut săptămâna trecută și care continuă. Apicultorii totuși au demarat pregătirile necesare pentru a asigura un cules bun la florile de salcâm. Am discutat cu Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova (
Apicultorul cu experiență ne-a comunicat că până la culesul de salcâm, toți apicultorii pregătesc stupii corespunzător.
„Eu nu am ieşit cu stupii la rapiţă, dar colegii mei mi-au spus că albinile s-au dezvoltat foarte bine. Ba mai mult, au apărut și foarte multe roiuri, adică albinile au început să roiască,cu alte cuvinte, s-au dezvoltat natural, și tot pe cale naturală au început să se înmulțească. Acum este foarte important să fim atenți și să asigurăm formarea familiilor noi.Totodată, trebuie să pregătim stupii înainte de culesul de salcâm, se controlează fiecare ramă, pt a vedea care este starea acestora” a menționat Ion Maxim.
În ceea ce privește calitatea culesului, apicultorul este destul de optimist, chiar dacă ploile din ultimele zile au fost destul de puternice, în unele raioane chiar și cu grindină.
”Totul depinde mult de evoluţia vremii. Dacă mai plouă așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, floarea de salcâm, care este foarte sensibilă, se măneşte rapid şi va pica, dar sperăm că vor fi zile însorite și albinile vor putea colecta nectarul salcâmului. În această perioadă atenția noastră este axată pe mărirea familiilor, ca să fie pregătite pentru culesul care urmează. Desigur, o altă problemă delicată este să le protejăm de stropirea cu pesticide, care este în toi acum în câmpuri și care prezintă un pericol mare pentru albini“ a mai spus apicultorul.
De asemenea, Ion Maxim ne-a mai raportat o problemă sesizată de câțiva apicultori, furtul de stupi.
”Am fost anunțat că atât la nordul țării, cât și la Băcioi, dar și la Horești, cineva a furat câțiva stupi și nu a fost prins. Este foarte urât ce se întâmplă, pentru că este clar că sunt implicați alți apicultori, pentru că altcineva nu s-ar încumeta să fure stupi, neștiind cum vor reacționa albinile. Pentru că au fost raportate cazuri când din stup, a fost furat numai puietul, ceea ce demonstrează fără îndoială că a acționat un apicultor. Îmi pare rău că s-a ajuns și la așa situații, în loc să se ajute reciproc, să se consulte unii cu alții, unii apicultori recurg la așa metode, rușine să le fie” a menționat Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova (ANARM).
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!