Delicioasele produse marca MoBerry intră în categoria de delicatese, apreciate pentru calitate, de clientul conștient, care vrea alimente locale și sănătoase. Chiar dacă dulceața conține zahăr, modul de pregătire este unul rustic, în cantități mici, precum făceau și bunicile noastre, numai că evident, printr-un proces modernizat, ne-a comunicat Aneta Ganenco, președintele Asociației „Pomușoarele Moldovei”.

MoBerry este o cooperativă care în prezent reunește 7 membre, femei care s-au implicat în dezvoltarea agriculturii, în special în segmentul cu bacifere. Deși inițial în 2016, anul înființării, cooperativa și-a propus să promoveze produsele autohtone, treptat s-au reorientat și produc în cantități limitate, până la 1000 de borcane, gem și dulceață din aronie, josta, agriș, din păpădie, din salcâm, din muguri de pin și din cireșe amărui cu sâmburi. Această dulceață este deosebită atât datorită modului de pregătire, după o tehnologie modernă, îmbinată cu multă grijă, dar și pentru că materia primă este foarte puțină în țara noastră, anume din acest motiv se prepară în cantități limitate.Cunoașteți că boierii basarabeni, obișnuiau să bea cafea fără zahăr, dar cu dulceață de cireșe amare? Motivul este că anume prezența sâmburelui, creează o nuanță gustativă de migdale la acest tip de dulceață. Producătoarele recomandă și acum consumul acestei delicatese, cu o ceașcă de cafea. Dar să știți că noi nu avem așa mulți copaci de cireșe amare în Moldova, prin urmare este nevoie de găsit localitatea unde sunt acești copaci și de negociat cu proprietarul, de cules primăvara cantitățile disponibile de cireșe. Nu există livezi de cireșe amare, deoarece acești copaci sunt mari, durează în jurul a 5-7 ani până dau roadă. Acum livezile de cireși sunt industriale, copacii cât mai mici, iar copacul de cireș amar este destul de viguros, pe el de regulă se altoiesc alte soiuri de cireșe.

Cu alte cuvinte, gama de dulceață MoBerry este variată, de la fructele noastre pe care le consumam și în copilărie până la utilizarea florilor de păpădie, salcâm și chiar muguri de pin. Cum s-a ajuns la utilizarea florilor la prepararea deliciosului conținut din borcan?

MoBerry oferă câteva colecții de dulceață, repartizată cumva pe culori, în funcție de materia primă, de culoarea acesteia. Există colecția de vară,  de culoare neagră  din fructe precum: agriș, josta, cireașa amară și aronia.

Colecția de culoare galbenă, care a fost gândită să răspândească optimismul pe timpul iernii  este pregătită din gutui, ghimbir și lămâie, o altă combinație este din dovleac, portocală și scorțișoară, iar a treia dulceață galbenă este din dovleac, lămâie și semințe de dovleac.

O altă colecție de dulceață este cea de primăvară: din mugurii de pin, din păpădie și din florile de salcâm. Anul acesta, vă pot spune că dulceața din florile de salcâm s-a vândut fără a se aplica etichetele pe borcane, consumatorii nu au mai dorit să aștepte, cunoscând calitatea produsului. Prima încercare a fost în 2019, când s-au produs în jur de 500-600 de borcane, care s-au comercializat de asemenea, foarte repede.

Florile de păpădie sunt colectate în primăvară, de îndată ce începe perioada de înflorire, în aprilie, cu alte cuvinte numai prima roadă este utilizată în prepararea dulceței. Se știe că păpădia este un remediu excelent pentru tratamentul unor afecțiuni la ficat, vezica biliară, deține numeroase beneficii această plantă, dar la dulceață se folosesc numai florile. Datorită culorii aurii, aromei plăcute și unui număr mare de proprietăți de vindecare conținute în aceste picături mici de soare, dulceața din flori de păpădie mai este numită și mierea de păpădie.

Dulceața din muguri de pin este mai dificil de pregătit, deoarece lăstarii de pin trebuie să fie culeși pînă ating mărimea de până la 5 cm, altfel ei devin amari și nimic nu poate reduce amărăciunea lor. În plus, căutăm zone mai speciale, unde vârfurile pinului pot fi ajunse și este un proces mai anevoios. Puțin știu că dulceața de pin este benefică pentru cavitatea bucală, locuitorii din regiunea Kamceatka, Rusia obișnuiesc să mestece acele de pin pentru a preveni și a combate bolile stomatologice. Desigur, dulceața din muguri de pin are și alte beneficii pentru sănătate, este recomandată în sezonul rece, pentru fortificarea imunității și tratamentul afecțiunilor sistemului respirator.

Notă : MoBerry este un membru dinamic al asociației „Pomușoarele Moldovei”, chiar dacă pandemia începută în primăvara anului 2020, au apărut anumite bariere, cooperativa a produs colecțiile sale de dulceață, care de altfel fiind în cantități reduse, unele stocuri s-au și epuizat, în special cele de flori de salcâm.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Поток новостей
В Буцень продолжается строительство овцеводческой фермы на 4000 голов

В Буцень продолжается строительство овцеводческой фермы на 4000 голов

В Молдове
В селе Буцень продолжается реализация проекта по созданию современной овцеводческой фермы. Работы ведутся при поддержке проекта AGGRI, в рамках которого компания SRL Daz Duere получила грант в размере 1 млн долларов США.
Возврат НДС заблокирован из-за нехватки средств? Государство имеет задолженность в размере более 10 миллиардов леев

Возврат НДС заблокирован из-за нехватки средств? Государство имеет задолженность в размере более 10 миллиардов леев

В Молдове
Возврат НДС по-прежнему ограничивается бюджетными возможностями государства, поскольку Министерство финансов на данном этапе не располагает достаточными ресурсами для покрытия более значительного объема возмещений. По крайней мере, об этом заявила государственный секретарь Министерства финансов Корина Алекса в ходе общественных консультаций по проекту закона об упрощении налогового…
Минсельхоз и пчеловоды обсудили развитие отрасли и меры поддержки

Минсельхоз и пчеловоды обсудили развитие отрасли и меры поддержки

В Молдове
Состояние пчеловодческой отрасли, уровень производственных затрат и перспективы расширения экспорта стали основными темами встречи, организованной Министерством сельского хозяйства и пищевой промышленности с отраслевым консультативным советом по пчеловодству.
Экспорт Молдовы вырос на 11,7% за семь месяцев 2026 года

Экспорт Молдовы вырос на 11,7% за семь месяцев 2026 года

В Молдове
В январе-июле 2026 года экспорт товаров из Молдовы достиг 1,97 млрд евро, увеличившись на 11,7% по сравнению с аналогичным периодом прошлого года. Рост обеспечили как расширение поставок на ключевые внешние рынки, так и увеличение экспорта ряда товарных групп.
Партнерские материалы
Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

После выдающихся результатов, достигнутых в прошлом году при выращивании кукурузы, демонстрационные участки Corteva Agriscience на предприятии Fruct-Agroprut SRL преподнесли новый сюрприз, на этот раз в отношении подсолнечника. На демонстрационном участке с пятью гибридами урожайность достигла 5,755 тонн/га, причем два из испытуемых гибридов превысили отметку в…
300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

Вторая выставка «Продукция местного производства», прошедшая 28–30 августа 2026 года в выставочном центре CIE Moldexpo, собрала 300 местных компаний и производителей, а также около 35 000 посетителей. Организованная Торгово-промышленной палатой Республики Молдова (ТПП) под патронатом Министерства экономического развития и цифровизации, выставка этого года была посвящена…
Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Превращение производственного потенциала в стабильное качество и прибыль требует эффективного управления рисками, которые могут повлиять на урожай в течение сезона, в частности, вредителями, способными быстро нанести ущерб здоровью растений.