Партнерские материалы

Recoltele hibrizilor de porumb Corteva: Între 12 și 15 tone per hectar

Автор: Fiodorov Ilinca

În cadrul evenimentului Harvest Day, Corteva Agriscience a prezentat performanțele hibrizilor săi de porumb, într-un sezon agricol marcat de condiții climatice dificile. Rezultatele obținute în cadrul gospodăriei lui Jardețchi Dorin din Varnița, Anenii Noi, se situează între 12 și 15 tone la hectar în condiții de irigare.

„Avem o creștere practic liniară a producției de la hibrizii care necesită o investiție medie sau redusă în cultura porumbului, până la cei unde avem nevoie de investiții mai mari, dar care promit rezultate spectaculoase”, a explicat Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager pentru România și Republica Moldova.

„În acest teren am cultivat 12 hibrizi de porumb la compania Corteva, iar premergătorul a fost floarea-soarelui. Terenul este irigat, însă am avut parte de un sezon dificil, marcat de ploi abundente urmate de temperaturi foarte ridicate. Ne-am confruntat chiar și cu grindină severă. Din cauza ploilor abundente, am realizat doar 4 irigări, însă căldurile mari din perioada înfloririi au avut un impact asupra recoltei. Densitatea a fost de 86.000 plante/hectar, dar o ploaie puternică imediat după semănat a redus răsărirea. Nu a fost cea mai mare problemă, deoarece hibrizii Corteva compensează pierderile, însă provocarea principală a fost reprezentată de temperaturile ridicate la înflorire. Am irigat intens pentru a răcori câmpul, dar natura și-a urmat cursul. Cu toate acestea, suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute care s-au apropiat de ținta noastră”, a punctat fermierul Dorin Jardețchi.

Viorel Pușcaș, promotor pentru Zona de Centru și Sud-Est, a menționat că tehnologia aplicată și atenția la detalii au jucat un rol crucial în obținerea unor rezultate satisfăcătoare, în ciuda unui an agricol dificil.

„Pentru fertilizarea de bază am utilizat produse cu conținut de fosfor și azot, iar la semănat s-a aplicat și o intrare între rânduri cu uree. Rezultatele sunt vizibile, și suntem mulțumiți, având în vedere provocările acestui an. S-a acordat o atenție deosebită și tratamentului cu insecticid, deoarece atacurile devin tot mai frecvente de la an la an. De asemenea, am folosit produsele Corteva, precum Kinsidro™ Nutri și Utrisha N. În rest, munca omului face diferența”.

Pentru ce hibrizi optăm?

Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager pentru România și Republica Moldova, a evidențiat importanța alegerii hibrizilor potriviți pentru diferite tipuri de teren și condiții climatice. 

„Dorim să demonstrăm fermierilor din Republica Moldova că și aici se pot obține rezultate excelente, dacă respectăm tehnologia, suntem atenți la detalii. Cei 12 hibrizi îi putem împărți în 3 categorii:

 

- Prima categorie este recomandată fermierilor care caută o investiție medie sau redusă în cultura porumbului, precum hibrizii P9610, P95126 și P9757. Aceștia nu sunt foarte pretențioși și necesită doar 150 kg de azotat de amoniu la semănat, o tehnologie minimă și o densitate de 60.000 de plante/hectar. În această categorie, profitabilitatea începe de la 4-5 tone/hectar, dar hibrizii sunt pregătiți pentru producții de 6-9 tone/hectar. Aceștia sunt ideali pentru terenuri mai puțin fertile, cum ar fi cele de pe coaste, unde nu se dorește o investiție prea mare.

 

- A doua categorie include hibrizii P9398, P9889 și P9975, care au cerințe medii și un potențial de producție impresionant, între 8 și 14 tone/hectar. Aceștia asigură stabilitate maximă, având nevoie de o densitate de 65.000-68.000 de plante/hectar și de o fertilizare de 120-130 kg de azot substanță activă.

 

- A treia categorie, destinată profesioniștilor, include hibrizii precum P9944, P0450, P0710 și P0937. Aceștia au un potențial productiv foarte ridicat, doborând record după record. Au nevoie de o densitate de 70.000 de plante/hectar și de fertilizare cu peste 150 kg de azot substanță activă, pe terenuri bune. Acești hibrizi, când ajung în mâna fermierului potrivit, oferă producții spectaculoase, de până la 14 tone/hectar”.

După alegerea hibrizilor, trebuie respectată tehnologia

Vali Folea, Customer Technology Specialist Corteva, a explicat modul în care nutriția echilibrată și tehnologia avansată au contribuit la succesul recoltei.

„Trebuie să acordăm o atenție deosebită asupra tehnologiei și aici mă refer la combaterea buruienilor din cultura de porumb, la stimularea nutrițională a culturii cu produsele din Corteva Biologicals, pe care noi, în această parcelă, le-am aplicat ca la carte. Am combătut buruienile în stadiul de 4-6 frunze ale culturii de porumb, cu erbicidul Cordus® Forte, împreună cu adjuvantul Vivolt®, și, printr-o singură trecere, am eliminat orice buruiană, fie că a fost vorba de buruieni cu frunză lată sau buruieni cu frunză îngustă. În funcție de grupa FAO a hibridului, la stadiul de 4-6 frunze, se trece de la hrănirea de pe bob la hrănirea din sol și atunci e bine să nu avem competiție din partea buruienilor, pentru că ne dorim ca acest lucru să se facă în condiții ideale pentru cultura noastră.

 

Evident, irigatul a fost la un nivel foarte bun. Am realizat fiecare normă de udare cu o ciclicitate foarte bună pentru a acoperi fazele critice ale culturii de porumb din punct de vedere al necesarului de apă. Mai departe, am asigurat și o nutriție echilibrată ideală. Pe lângă nutriția de bază cu îngrășăminte solide, aplicată la semănat, am intervenit și cu corecții pentru prevenirea anumitor deficiențe. Am aplicat un produs în acest stadiu de 4-6 frunze, numit StarterMn Platinum, care conține micro și macroelemente. L-am aplicat în doză de 3 l/ha, pentru că, în această fază critică de trecere de la hrănirea din bob la hrănirea din sol, porumbul își setează elementele de producție, iar dacă elementele nutritive sunt satisfăcute conform cerințelor plantei, aceasta își va seta o producție bună. Noi am asigurat acest lucru.

 

Mai târziu, am aplicat încă două produse din portofoliul Biologicals, care formează o echipă foarte bună împreună. Este vorba despre Kinsidro™ Nutri și Utrisha N, produsul pe bază de bacterii. De ce le-am aplicat împreună? Pentru că, din testele pe care le-am realizat personal în ultimii 3 ani, am observat că aplicarea lor aduce foarte multe beneficii. Prin conținutul pe care îl are, Kinsidro™ Nutri creează calea ideală pentru instalarea bacteriei din Utrisha N și pentru dezvoltarea coloniilor. Practic, asigurăm condiții excelente pentru colonizarea plantei, iar ulterior bacteria se instalează în „casa nouă”, în frunză, unde începe să furnizeze azot plantei, asigurând astfel fazele critice. Cultura de porumb este o mare consumatoare de azot, iar consumul de nutrienți, în special azot, dar și de apă, atinge nivelul maxim în perioada preînfloritului, înfloritului și post-înfloritului, la umplerea bobului. Practic, în această perioadă, se concentrează aproximativ 45% din consumul de elemente nutritive și apă. Dacă asigurăm hrana necesară în această fază critică, vom obține producții foarte bune, cum avem și astăzi în lotul nostru. Astfel, am aplicat Utrisha N în doză de 0,33 kg/ha, iar Kinsidro™ Nutri în doză de 0,15 kg/ha.

 

Avem o genetică premium, hibrizi foarte performanți, o protecție a culturii în ceea ce privește concurența buruienilor, și o nutriție rațională și echilibrată, acoperind fazele critice ale culturii noastre. Ceea ce putem observa și în rezultatele pe care le-am înregistrat”.

De ce nu trebuie să renunțăm la porumb

Andrei Ciocoiu punctează că pentru anul viitor, condițiile par a fi mult mai bune. Chiar dacă primăvara sau vara vor fi mai secetoase, acumularea de apă din sol de acum va face diferența pentru producția de porumb.

„Din experiența din România, acum 10-15 ani, fermierii, în special din sudul țării, au înlocuit cultura porumbului cu floarea-soarelui și cereale păioase, forțând rotația scurtă pentru a reduce cheltuielile. Această practică a redus cu aproximativ o tonă potențialul productiv al culturii de floarea-soarelui, lucru pe care nu ni-l putem permite. În prezent, avem o aprovizionare mult mai bună cu apă decât anul trecut, între 100 și 200 l/mp în majoritatea zonelor. Se anunță o iarnă cu precipitații bune, iar aceasta a fost una dintre cele mai mari provocări pentru cultura porumbului până acum: lipsa apei din sol la adâncime. Porumbul își extrage apa de la adâncimi de până la 1,8 m, iar această apă de profunzime a lipsit în sezoanele trecute, afectând producția în perioadele critice”, a punctat Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager pentru România și Republica Moldova.

Totodată, reprezentanții Corteva îndeamnă fermierii să acorde o atenție deosebită fiecărei etape tehnologice, pentru a asigura performanța culturilor.

„Recomandăm fermierilor să utilizeze produsele Corteva din toate categoriile din portofoliul nostru, să ne contacteze atunci când au nevoie de o confirmare sau un sfat suplimentar, pentru că e bine să avem întotdeauna o strategie preventivă și să facem lucrurile cum trebuie, pentru că în anii, aceștia cu provocări foarte mari e bine să facem fiecare verigă tehnologică foarte bine, ca să și avem producții foarte bune”, susține Vali Folea.

Oleg Nistiriuc, Country Representative Seeds și Crop Protection pentru Republica Moldova la Corteva Agriscience, a subliniat că recoltele din acest an demonstrează rezistența și eficiența hibrizilor Pioneer.

„Acesta este ultimul lot de porumb pe care îl recoltăm în acest an. A fost un an dificil pentru această cultură, însă aici, unde avem porumb irigat, am obținut o recoltă bună. Am cultivat 12 hibrizi, cu FAO între 300 și 510, care au fost vânduți în Republica Moldova atât anul trecut, cât și anul acesta. În regiunea de nord, am obținut producții mai mari, de 6-7 tone la hectar în condiții de neirigat, în timp ce în sud, recoltele au fost compromise. În centrul țării, deși cultura arăta bine, temperaturile ridicate din iulie, în perioada de umplere a boabelor, au redus recolta la 3-4 tone. Recomandăm fermierilor să nu renunțe la această cultură. Porumbul nu doar că ajută în rotația culturilor, dar este și profitabil. Chiar și la o producție de 5-6 tone pe hectar, prețurile sunt bune. În plus, revitalizarea sectorului zootehnic nu poate fi realizată fără porumb”.

Ce spun fermierii despre rezultatele Corteva Harvest Day

Vitalie Istrate, agricultor din raionul Criuleni, satul Slobozia Dușca, administrează peste 400 de hectare de teren:

„Suntem astăzi în ospeție la dl Jardețchi, în Varnița, unde asistăm la recoltarea hibrizilor de porumb. Câmpul arată foarte bine, ceea ce demonstrează că lucrările au fost efectuate la timp. Vedem că terenul are irigare, un mare plus pentru fermier. Rezultatele sunt excelente, cu recolte de peste 12, chiar 13 tone la hectar. Și noi colaborăm cu Corteva de foarte mulți ani; este o întreprindere serioasă, cu semințe de înaltă calitate, iar erbicidele și fungicidele sunt la un nivel ridicat. Chiar și acum tratăm grâul cu fungicidul Corteva. Cunoaștem produsele, le aplicăm și suntem mulțumiți”.

Anatolie Burdujan, de la Cooperativa de Producție MUNTEN - AGRO din Căușeni, care gestionează 1.500 de hectare, a adăugat:

„Suntem în domeniul agricol de 15 ani și colaborăm cu Corteva atât pe partea de hibrizi, cât și pe cea de produse. Câmpul de astăzi m-a impresionat foarte tare, având în vedere arșița de anul acesta și temperaturile ridicate. Mă mir cum s-a păstrat porumbul și a obținut o recoltă atât de bună. Bravo lor, înseamnă că au un secret pe care trebuie și noi să-l descoperim”.

Despre Corteva Agriscience  

Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată la bursă, ce combină inovația de vârf din industrie, implicarea clienților și execuția operațională pentru a oferi soluții la cele mai mari provocări agricole din lume. Corteva generează opțiuni avantajoase pe piață prin strategia sa unică de distribuție, împreună cu mixul său echilibrat și divers de semințe, produse de protecția a plantelor și servicii digitale la nivel mondial. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, ce pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să maximizeze productivitatea fermierilor, colaborând in același timp cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare.  

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!