Партнерские материалы

Școala Vinului: O experiență gustativă la Ziua Națională a Vinului

Автор: AgroExpert
Școala Vinului Ziua Națională a Vinului - agroexpert.md

În cadrul Zilei Naționale a Vinului, desfășurată în Republica Moldova, participanții au avut oportunitatea de a participa la „Școala Vinului”. Acolo au învățat mai multe despre soiurile indigene și autohtone de vinuri cultivate în țară și au avut posibilitatea de a gusta vinuri reprezentative, precum Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, și Rară Neagră.

Somelierul Andrei Știrbu a explicat participanților cum să facă distincții între regiuni viticole, detalii tehnice despre producția vinului, aroma, gustul și postgustul vinului și cum să selecteze vinurile potrivite pentru a le păstra în colecția personală.

„Participanții au avut ocazia de a gusta Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră și Rară Neagră. Soiuri care sunt reprezentative pentru țara noastră. Degustarea a inclus cinci vinuri din recolta anului 2022 și unul din 2018, provenind de la diverse podgorii și crame din Republica Moldova. Oamenii au avut ocazia de a face cunoștință cu ele, de a afla detalii despre producerea vinului, au descoperit aromele, gustul, postgustul. Totodată, aceștia au aflat despre potențialul de păstrarea a unui vin acasă, pentru că mare majoritate iau sticlele de vin pentru a le păstra în colecție, dar ei nu cunosc că nu toate vinurile sunt predestinate de a fi ținute în colecții. Vinul este ca un produs viu care se naște, se dezvoltă și ușor moare”, a declarat sommelierul, Andrei Știrbu.

Stahi Tatiana este una dintre persoanele care au participat la „Școala Vinului”. Participă la degustare din 2017, 2018, iar anul acesta a devenit câștigătoarea unei sticle de vin. Femeia a apreciat evenimentul ca o oportunitate de a învăța mai multe despre vinurile din Republica Moldova.

„Tind să particip la Școala Vinului, pentru că învăț multe lucruri interesante despre vinurile din țară și comunic cu specialiștii din domeniu. În primul rând, am aflat că sunt diferite gusturi în baza aceluiași soi. Degustarea de astăzi a fost destul de diversă, iar în urma acesteia mi-am făcut o preferință și voi căuta vinul pentru a-l procura. Am câștigat sticla de vin, pentru că am fost atentă la toate informațiile furnizate și mi-a fost ușor să răspund la întrebare”, afirmă Stahi Tatiana. 

Despre importanța cunoașterii modului de a degusta corect vinul a subliniat specialista IGP de la Oficiul Național al Viei și Vinului, Leonora Obada.

„Noi suntem o țară cu tradiții vitivinicole, astfel consumatorul trebuie să știe cum se servește corect vinul. Pentru a degusta un vin se toarnă undeva 40 - 50 ML, adică 1/3 din pahar, pentru a aprecia corect culoarea, gustul, postgustul. Începem cu un vin alb sau dacă este o sărbătoare, începem cu un vin spumant sau aperitiv. Continuăm cu vin roze și apoi cu vin roșu”, a susținut Leonora Obada.

De asemenea, specialista a menționat că asocierea vinurilor cu bucatele potrivite este esențială pentru a salva pe deplin experiența culinară și a evidențiat că ținerea corectă a paharului poate face diferența în aprecierea unui vin.

„Cu vinurile albe se consumă produse din carne de pui, pasăre, pește, cașcavaluri dulci. Vinurile roze se pot folosi la aceleași produse ca vinurile albe, dar pot fi și la un desert, cu niște fructe, căpșune, zmeură. Aceasta pentru că vinul alb este unul elegant, care creează o atmosferă de sărbătoare. Pentru că vinurile roșii au un nivel de tanină mai ridicat se consumă cu carnea roșie, deoarece conține multe proteine și astringența vinului este mai puțin percepută. Paharul se ține de picioruș și este înclinat pe un fundal de lumină sau alb. Astfel se apreciază corect culoarea vinului și limpiditatea. De exemplu, vinul alb trebuie să aibă o culoare pai - deschis cu nuanțe verzui, limpede, cristalin”, a precizat Obadă Leonora, doctor în tehnică, specialist IGP, Oficiul Național al Viei și Vinului. 

Ziua Națională a Vinului este organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.

AGROEXPERT este partener media al evenimentului.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!