Producția internă de zahăr în Republica Moldova este de 60-100 de mii de tone zahăr anual, ceea ce acoperă consumul intern de 75-80 de mii de tone, în unii ani lăsând și o rezervă pentru export de 10- 20 de mii de tone. Datele se conțin în analiza expertului în agro-market, Iurie Rija.
„Cea mai mare cantitate de zahăr produsă a fost înregistrată în 2021 - circa 100 de mii de tone. La finele anului 2021 au rămas stocuri de zahăr în țară de circa 25-30 de mii tone, iar interzicerea exporturilor acestora în anul 2022 a păstrat prețurile interne la zahăr la un nivel relativ stabil, contribuind totodată la acoperirea deficitului apărut în anii 2022- 2023 din acel stoc”, susține expertul.
Exporturile de zahăr din R. Moldova rămân în prezent nesemnificative. Importurile, sunt și ele nu atât de mari.
Recomandăm și: Scad suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr. Ce perspective sunt în 2024