Растениеводство

Cât și cum se aplică îngrășămintele

Автор: AgroExpert
Cât și cum se aplică îngrășămintele - agroexpert.md

Pentru a ridica la maxim cantitativ și la optim calitativ producția agricolă sunt necesare măsuri de fertilizare echilibrată cu asigurarea nutrienților în special când plantele se găsesc în faze critice și în faze de consum maxim. La stabilirea dozelor de îngrășăminte se au în vedere, pe de o parte, conținutul solului în elemente nutritive determinat prin analize agrochimice, iar pe de altă parte, consumul de elemente nutritive ale plantelor în funcție de nivelul producției planificate.

În condițiile când costul îngrășămintelor este foarte ridicat este necesar să se gestioneze cu mare grijă consumul de îngrășăminte și să se aplice corecții în funcție de condițiile pedoclimatice ale anului agricol și de situația din fiecare parcelă, scrie Cultivă Profitabil.

Asemenea corecții se referă la:

► În funcție de rezerva de apă existent în sol la desprimăvărare:

■ se adaugă 3 kg/ha azot pentru fiecare 10 mm apă în plus și

■ se scad 5 kg/ha azot pentru fiecare 10 mm în minus față de media zonei.

► În funcție de adâncimea la care a ajuns umiditatea în sol:

– când a ajuns la 60 cm se aplică 50% din doză;

– când a ajuns la 90 cm se aplică 75% din doză și

– când a ajuns la 120 cm se aplică doza întreagă.

► În funcție de planta premergătoare se corectează astfel:

– minus 30 kg/ha azot după leguminoase boabe;

– minus 20 kg/ha azot după borceag și trifoi;

– doza întreagă după porumb și floarea-soarelui;

– plus 20-25 kg/ha azot după sfecla de zahăr.

► În funcție de indicele de azot (IN) al parcelei respective:

IN  sub 1  1-22-33-4peste 4
Indice de corecție  1,2 1,1510,950,9

■ Când se aplică îngrășăminte foliare crește coeficientul de valorificare a azotului cu 6-18% și a fosforului și potasiului cu 6-9%. În acest caz doza de îngrășăminte se reduce cu 15-25%.

■ Dacă în timpul vegetației sunt ploi abundente se adaugă 15 kg/ha azot.

■ După starea de vegetație a grâului la desprimăvărare:

– dacă este slab, neînfrățit, se majorează doza cu 15-20 kg/ha azot;

– dacă e bine dezvoltat și cu densitate corespunzătoare, se reduce cu 15-20 kg N/ha.

■ În asolamentul întocmit științific se reduce doza de azot cu 30-50% și de fosfor și potasiu cu 20-40%.

■ Când se aplică îngrășăminte starter care stimulează germinația și înrădăcinarea și o creștere viguroasă în primele faze de vegetație, se poate reduce doza de îngrășăminte cu 20-40%.

■ Coeficientul de corecție a dozelor de îngrășăminte în funcție de gradul de aprovizionare a solului este:

– la aprovizionarea scăzută este: 1,3-1,5 N; 1,3-1,5 P2O5; 1,3-1,5 K2O.

– la aprovizionarea normală se aplică doza întreagă.

– la aprovizionarea ridicată este: 0,5-0,7 N;

0,5-0,75 P2O5; 0,5-0,75 K2O.

Dozele calculate se înmulțesc cu coeficienții respectivi.

■ Eficiența îngrășămintele în funcție de pH-ul solului.

pHul  55,5 66,57
N  43 7789100100%
P2O5314852100100%
K2O 52 77100100100%

■ Pe solul cu mai puțin 6 mg P2O5/100 mg sol se majorează doza de fosfor cu 15-20 kg P2O5 pentru fiecare 1 mg sub 6 mg P2O5/100 g sol.

■ Se va avea în vedere că prin activitatea microbiologică din sol se acumulează azot astfel:

– 10-30 kg/ha prin fixare liberă;

– 70-90 kg/ha prin fixare asociativă;

– 60-300 kg/ha prin fixare simbiotică.

De aceste cantități se va ține seama la stabilirea dozelor de azot.

■ Se apreciază că din dozele de îngrășăminte aplicate se valorifică:

– 30-50% la sistemul clasic de fertilizare;

– 50-60% când se folosesc îngrășăminte cu eliberare treptată/controlată;

– 80-90% când fertilizarea de bază se asociază cu aplicarea îngrășămintelor foliare, cu biostimulatori etc.

■ În situația fermelor digitalizate care asigură o analiză agrochimică riguroasă pe baza căreia se întocmesc hărțile topografice și cartografice, iar la administrarea de îngrășăminte se folosesc mașini care aplică îngrășăminte cu rată variabilă, în acest caz doza de îngrășăminte se reduce semnificativ și parcelele sunt uniform fertilizate.

Urmărind atent evoluția vegetației culturilor în câmp se mai pot întâlni și alte situații când este necesară corectarea dozelor de îngrășăminte. Este important să nu se facă risipă cu cheltuieli inutile și cu poluarea mediului.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!