Растениеводство

Unele flori de primăvară din R. Moldova sunt pe cale de dispariție

Автор: AgroExpert
flori pe cale de dispariție - agroexpert.md

Unele specii de plante de primăvară, printre care ghioceii, brândușele, lalelele pestrițe și alte flori sunt amenințate cu dispariția.

„Habitatul acestor plante suferă în mod alarmant, iar principalul factor care contribuie la această tendință este culegerea necontrolată a florilor și a bulbilor lor. În fiecare an, numărul acestora scade dramatic, punând în pericol echilibrul fragil al ecosistemelor locale”, informează Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM).

IPM atrage atenția că legea protejează aceste specii și că orice încălcare a acesteia va fi pedepsită conform Codului Contravențional. Potrivit articolului 140, cei care se ocupă de colectarea și comercializarea ilegală a acestor plante riscă amenzi.

Recomandăm și: Ce amenzi riscă persoanele care comercializează ghiocei

Cetățenii care colectează și comercializează specii de plante cu regim special de protecție riscă amenzi de la 50 la 100 de unități convenționale. Respectiv, vor fi amendați de la 2.500 de lei, până la 5.000 de lei. 

„Cuantumul prejudiciului cauzat mediului de colectarea și comercializarea acestor specii de flori este evaluat conform cheltuielilor necesare pentru restabilirea echilibrului în regnul vegetal, iar veniturile pierdute sunt luate în considerare în calculul acestor daune”, precizează inspectorii.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!