Репортажи

Alexandru Lupacescu: ”Muncim ca ”Fermierul Rîșcani” să devină un brand recunoscut, datorită calității produselor noastre”

Alexandru Lupacescu este cunoscut ca ”Fermierul Rîșcani”, care livrează produse de calitate din lapte de capră, dar și carne de iezi, cât și de păsări, toate crescute la ferma familiei. În prezent, afacerea familiei Lupacescu presupune 200 de capre, rasa pură ”Saanen”, importate din Austria, dar și creșterea păsărilor, în gospodăria situată pe malul unui lac, situat la distanță de 5-6 km de orașul Rîșcani.

Istoria familiei Lupacescu are câteva capitole, cel dintâi s-a bazat pe practicarea legumiculturii pe o suprafață destul de mare, care o anumită perioadă a fost destul de profitabilă.

”Afacerea noastră de familie a început de la sfârșitul anilor 90, când cultivam legume pe o suprafața de circa 40 ha, atât pe câmp deschis, cât și în sere. Timp de câțiva ani am fost unul dintre cei mai mari producători de legume de la nordul țării. Ofeream loc de muncă zilnic la 30-40 de persoane. Din păcate, în 2016, din numeroase probleme adunate, am dat faliment și am fost nevoiți să vindem terenurile și tehnica pe care am adunat-o, pentru că am cultivat și cereale câțiva ani. Acum avem un singur hectar de sere, dar care stă de ceva timp în pauză” ne-a explicat Alexandru Lupacescu.

La distanță de câțiva ani, familia Lupacescu a decis să o ia de la capăt și a inițiat o altă afacere, de această dată, în zootehnie.

”Am hotărât să o luam de la zero, dar în zootehnie. Datorită unui prieten, am procurat 40 de caprițe din Austria, de rasa ”Saanen”, care garantează o cantitate mare de lapte. Le-am înmulțit între timp și în prezent avem 200 de căprițe. Ulterior am înțeles că producția noastră de lapte, brânză și carne de ied, trebuie livrată la capitală. Am creat o pagină pe rețelele de socializare, pe care am numit-o”Fermier Rîșcani”, anume așa ne cunoaște toată lumea și am pornit livrarea produselor prin toată țara” ne-a povestit antreprenorul.

Astfel în 2020, când pentru mulți producători pandemia a pus bețe în roate, pentru familia Lupacescu, acest an a fost unul destul de productiv.

”Am început să facem livrări și la Chișinău. Oamenii s-au îndrăgostit de produsele noastre și au postat recenzii pe Facebook. Nu mai lucrăm cu intermediarii, nici nu livrăm marfa în lanțurile de magazine, deși am avut câteva propuneri. Am decis să livrăm direct consumatorilor, este o relație mai corectă, atât pentru noi ca producător, cât și pentru consumatori. Tot în toamna anului 2020, am decis să mai creștem la fermă și câteva păsări : răți mute, gâște, curcani ca să putem supraviețui cumva în sezonul rece, pentru că iarna produse lactate nu avem. Astfel am reușit să ne menținem afacerea pe picioare” a spus producătorul.

Astfel pe timpul iernii, cât producția de produse lactate a fost stopată, afacerea familiei Lupacescu a fost axată pe creșterea de păsări.

”Noi am crescut în jur de 2000 de păsări, pe care am reușit să le vindem. Acum avem circa 50 de rațe și câteva gâște, dar cum începe sezonul de producție de lapte, ne vom concentra pe produsele noastre de bază. Totodată intenționăm să deschidem și o fermă de rațe mute, din motiv că aceste păsări sunt mai profitabile, ținând cont de condițiile din gospodăria noastră, pe malul lacului, situat la distanță de 5-6 km de orașul Rîșcani, aer curat, pe o suprafață de circa 2 ha ” a detaliat producătorul de la nordul țării.

Pandemia de coronavirus a avut momente dificile, dar și unele aspecte pozitive, pentru că produsele lactate de la ferma familiei Lupacescu, au fost la mare căutare.

”Când s-a început pandemia, ne-am gândit că o să avem probleme mari, deoarece coincidea cu începerea sezonului pentru producția noastră: lapte și brânză de capră, dar și iezi. Și dacă în 2019 toată producția a fost depozitată, pe care am realizat-o treptat la un preț destul de mic, în sezonul 2020-2021 nu am avut niciun kilogram de brânză depozitată. Lucrăm foarte mult, e adevărat, 24 de ore, toată familia, tatăl meu, sora și soția mea. Din păcate, în acea perioadă am pierdut-o pe mama noastra, din cauza pandemiei. Ne lipsește foarte mult, dar din motiv că avem o responsabilitate față de consumatorii produselor noastre, am continuat producția, în pofida durerii enorme cauzată de trecerea în neființă a mamei” ne-a mărturisit Alexandru Lupacescu.

Familia Lupacescu este una puternică, dificultățile prin care au trecut pe parcursul ultimilor ani, le-au oferit o imunitate și le-a călit rezistența în fața provocărilor în domeniul afacerilor. 

”Am avut recent în vizită la ferma noastră o familie care a revenit din străinătate și au trăit multe emoții pozitive pe teritoriul fermei. Astfel ne gândim să organizăm vizite regulate la fermă și pentru alți doritori de a vedea cum se desfășoară activitatea noastră. Vom amenaja o anumită porțiune din gospodărie pentru turismul rural se pare că ia amploare, mai ales în această perioadă, putem garanta un aer curat, în sânul naturii, aici la noi în Rîșcani. De asemenea, ne dorim să lansăm și un site, ceea ce va fi o altă provocare pentru mine, dar considerăm că pe lângă pagina noastră de pe rețelele de socializare, avem nevoie și de un site al nostru oficial. Sper și vreau să devenim un brand recunoscut, datorită calității produselor noastre. Intenționăm să deshidem și un magazin specializat Fermier Rîșcani” la Chișinău, unde consumatorii noștri vor putea găsi produsele lactate și carne din nordul Moldovei” a subliniat Alexandru Lupacescu.

⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!