Репортажи

Daria Gonța: ”Chiar îmi doresc să am mai multe concurente, să le pot da sfaturi, să le împărtășesc din experiența mea”

Daria Gonța, din satul Drăgușenii Noi, cea care a fost și primarul localității, de patru ani a deschis o afacere bazată pe creșterea florilor. Pasiunea față de flori a avut-o în sânge toată viața, însă din 2018, cu susținerea familiei, a transformat-o într-o activitate – ”Daria ’s Flora”, care i-a umplut ograda cu flori, de toate culorile. În prezent, antreprenoarea are peste trei mii de plante în grija sa.

Daria Gonța, deține o seră cu flori apreciate și cumpărate de locuitorii întregului raion Hâncești. Recent, antreprenoarea a devenit președintele Teritoriale Asociației teritoriale din Hîncești a Federației Agricultorilor din Moldova (FARM), fiind foarte activă în domeniul public, încă de când era primarul Comunei Drăgușenii Noi.

”Am activat în domeniul culturii, în domeniul pedagogiei și în domeniul administrației publice locale, am fost primarul comunii Drăgușenii Noi. Acum sunt președintele Asociației Băștinașilor pentru scrierea proiectelor. Întotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc flori. Nu a fost o sărbătoare fără flori, sau o zi fără flori. Din 2018, după o activitate foarte îndelungată în alte domenii, am decis împreună cu familia să deschidem o mică afacere de familie. Am cumpărat câteva mușcate regale și câteva fuchsii, iar de la an la an, acestea s-au înmulțit. Mai mult mușcate, zonale, regale și curgătoare, trei specii mari de mușcate, care cresc foarte bine oriunde, atât în casă, cât și în grădină, la terasă, în parcuri. M-am axat pe specii care sunt universale, am început să cultiv de câțiva ani și fucsia, tot specii noi, deosebite, însă au nevoie de condiții speciale, deoarece preferă umbra. Dar oricum am o colecție frumoasă și de fuchsia” a povestit Daria Gonța.

Colecția sa numără circa 3000 de plante, de diferite soiuri, unele cunoscute în Moldova, altele mai noi, trimise din străinătate de către copiii antreprenoarei, care au susținut transformarea pasiunii mamei sale într-o afacere.

”Copiii mei au fost chiar și sponsorii mei, fiind plecați peste hotare, am putut beneficia de programul PARE 1+1 unde remitențele au venit de la fiul mai mare, din Germania. Apoi ceilalți doi, care lucrau în Anglia, tot m-au susținut. Lotul de pământ pe care l-am procurat pentru a ne extinde, tot de pe banii copiilor a fost cumpărat. Și acum copiii mă susțin, care din din Germania, care din Elveția  îmi trimit ghiveciuri și soiuri noi pentru a înmulți colecția. Am o noră minunată, din Germania ea mereu îmi trimite bulbi de diferite flori, care cresc acolo și astfel îmi măresc colecția cu soiuri speciale precum Hortensia, Rhododendron L. Ei știind că îmi plac florile, încearcă mereu să mă uimească plăcut și să îmi ajute ca să îmi mențin vie această pasiune” a explicat antreprenoarea.

În ograda sa a avut loc Școala de Câmp, organizată de FARM, în parteneriat cu cu Fundaţia “Stichting Dorcas Aid International” Dorcas Moldova, unde iubitorii de flori au învățat totul despre creșterea și cultivarea acestor plante.

”Întotdeauna am fost activă la toate întrunirile, la toate seminarele, școlile de câmp, la care am participat și am mers la foarte multe. Paralel, sunt membră FARM de mai mulți ani, iar recent, am fost aleasă în calitate de președinte al Organizației Teritoriale din Hîncești. Cred că un motiv că am fost eu selectată  anume în cadrul proiectului Dorcas pentru că eu mă țin de ideile mele.Din tot raionul am fost selectată eu și încă o doamnă, ca să primim finanțare pentru a organiza instruire cu 20 de femei și 2 școli de câmp. Săptămâna trecută am organizat o instruire, la care am invitat-o pe Tatiana Sîrbu, expertă în creșterea plantelor de la Grădina Botanică, pentru a preda o lecție teoretică despre cultivarea florilor: pregătirea serelor pentru semănat, prelucrarea solului, îngrijirea răsadului de flori, identificarea dăunătorilor și multe altele. Au venit specialiști și de la Direcția de Agricultură, deși nu i-am invitat oficial, dar am fost plăcut surprinse de prezența lor. De asemenea, au venit și reprezentanți de la FARM, căci în colaborare cu ei am organizat instruirea respectivă” a menționat Daria Gonța.

 

S-ar bucura să apară mai mulți florari în regiune care să-i devină concurenți, cărora le-ar oferi sfaturi cu plăcere.

”Vreau ca mai multe femei să deschidă afaceri acasă, în Moldova, să nu plece în străinătate. Chiar îmi doresc să am mai multe concurente, să le pot da sfaturi, să le împărtășesc din experiența mea, să le ajut. Chiar sunt gata să le ajut numai pentru ca să-și dezvolte o mică afacere aici la noi în țară și să prosperăm acasă. Să fim noi bucuroși, să fim mândri de faptul că uite putem să ne dezvoltăm la noi în Moldova. Și se poate, îmi vin clienții acasă, pentru că am reușit să ne promovăm online. Avem pagină de Facebook și pagină de Instagram, iar toți doritorii ne pot găsi ușor pe DARIA`s FLORA. Vreau să vă zic că mă sună clienții și ei vin cu plăcere să își mai aleagă flori. Mă străduiesc să le fac oferte, dacă iau mai multe. Oferim cadouri, îmi place ca omul să fie împăcat, doar nu totul constă în bani. Ceea ce fac, îmi place foarte mult și consider că sufletește sunt împăcată, iar dacă ești împăcată sufletește, ești bogat și spiritual” a coinchis Daria Gonța.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!