Репортажи

Efim Cazac: ”Ne-am unit eforturile ca să diversificăm produsele apicole din raionul Soroca”

Efim Cazac din satul Hristici, raionul Soroca a studiat la Universitatea Tehnică, facultatea de arhitectură, însă dragostea pentru apicultură și-a spus cuvântul atunci când tânărul oscila ce activitate să desfășoare. Și cum bunelul și străbunelul au crescut albine, tânărul a decis să își încerce norocul în acest sector. Și cum se spune, celui nou îi surâde garantat norocul, Efim Cazac a reușit cu multă perseverență să își crească în câțiva ani stupina la 1000 de familii.

Efim Cazac, care este și președintele Asociației apicultorilor ”Câmpia Sorocii” și cu o experiență adunată timp de câțiva ani, și-a amintit că la început, a avut mari emoții, din teamă că nu va reuși să dezvolte afacerea așa cum își dorea.Dar având răbdare ca să studieze oportunitățile existente și susținerea familiei, Efim Cazac a reușit să devină un exemplu pentru apicultorii din raionul Soroca.

”Când am absolvit facultatea, eram confuz ce să aleg pentru viitor. Am analizat situația și cum aveam câteva familii de albine de la bunelul, am hotărât să mai cumpăr câțiva stupi. Am aflat de IFAD și de fapt creditul cu porțiune de grant de la UCIP IFAD a fost oferta salvatoare, datorită acestei oportunități am reușit să punem bazele afacerii de care suntem mândri astăzi. Am procurat atunci 150 de stupi, iar în următorul an, am participat la un alt program de finanțare în cadrul căruia am obținut un grant de 100 de mii de lei și am mai cumpărat 200 de stupi, așa că în anul 2015 aveam deja 350 de stupi. Treptat, an de an, desigur că am mai achiziționat stupi și am mărit stupina noastră, care în prezent numără 1000 de familii. Am mare ajutor că soția îmi este mereu alături” a povestit Efim Cazac.

 

Și pentru că noile tehnologii încep să fie utilizate și în Moldova pentru a simplifica munca apicultorilor, Efim Cazac este unul dintre câștigătorii Programului de digitalizare a afacerii, oferit de ODIMM.

”Am aplicat la diferite programe de finanțare, unele din partea statului, împreună cu soția am depus dosarul la circa 50 de proiecte, 13 au fost cu noroc. Acum suntem în proces de digitalizare a stupinei, cu cântare electrice și de măsură ca să putem supraveghea stupina, mai ales că la noi avem stupina este amplasată în 10 locații, nu toate familiile sunt în același loc. Am beneficiat și de camere de supraveghere alimentate cu panouri solare, cu scanere termoelectrice” ne-a explicat entuziasmat apicultorul.

Familia Cazac își propune să promoveze consumul mierii de calitate în țară, căci de obicei tot ce este bun pleacă la export, iar consumatorii din Moldova rămân pe planul secund, ceea ce nu este prea corect. cred antreprenorii din Soroca.

”90% din roada noastră merge în Europa, în vrac, unde și prețul este destul de mic și nici nimeni nu știe că mierea este din Moldova, produsă cu dragoste și multă muncă. Noi apicultorii din Moldova știm să producem miere bună, acum trebuie să învățăm cum să o promovăm aici, la noi acasă. Poate din acest motiv, am hotărît să ne unim eforturile cu alți 4 apicultori din zona Sorocii și am creat o cooperativă, pentru că unde-s mulți puterea crește. Am aplicat la un proiect de finanțare la IFAD pentru a deschide un centru de procesare a mierii în raionul Soroca, în limita capacităților noastre, în total având 5000 de stupi. Ne planificăm să ambalăm mierea în pliculețe și caserole mici, chiar și de 25 grame pe care le vom vinde în țară, dar le vom și exporta. Am avut niște discuții cu un antreprenor din România, sper că vom începe exportul în curând. De asemenea am procurat utilajul necesar pentru a produce cremă de miere, ca să diversificăm produsele noastre apicole” a menționat Efim Cazac.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!