Репортажи

Festivalul ”Taurul Negru de Cărbuna” s-a mutat la Castelul Sfântului Ilie, la cea de-a III-a ediție

În Moldova se organizează multe festivaluri, fenomen de laudă în țara noastră, dar pentru festivalul ”Taurul Negru de Cărbuna” s-a construit special un castel medieval și la fiecare ediție organizatorii încearcă să prezinte publicului frumusețea și bogăția din zona rurală a satului Cărbuna și nu numai. După prima mea vizită, la cea de-a III-a ediție a Festivalului ”Taurul Negru de Cărbuna”, care s-a desfășurat în acest weekend, cred că organizatorilor le reușește să dezvolte turismul eco-cultural, iar din cele aflate, consider că din an în an, se obțin rezultate tot mai bune.

Am ajuns la Cărbuna în toiul târgului tradițional, din centrul satului, unde mirosea de la distanță a bucate gustoase, dar și a fructe proaspete, care s-au găsit în vânzare. Vizitatorii au avut parte și de un colțișor din ”Casa mare” improvizat în aer liber, unde fiecare putea să își imortalizeze prezența la festival în câteva fotografii.

Cea de-a treia ediție a fost organizată în premieră la castelul medieval, construit special acum doi ani și care a fost numit în cinstea unui sfânt.

”Fundamentul cetății a fost pus anume de sărbătoarea Sfântului Ilie, când preotul a venit și a sfințit acest loc, astfel a rămas numele Castelului Sfântului Ilie. Dar numele se potrivește bine, e un sfânt puternic, se joacă cu fulgerul, există numeroase superstiții legate de sărbătoarea Sfântului Ilie. Iar Taurul Negru e un simbol al țării noastre, preluat de pe stema Moldovei, încă din vremurile vechi.Prima ediție a festivalului a avut tematica culturii Cucuteni-Tripolia, una dintre cele mai vechi civilizații din Europa, care se întindea pe suprafața Moldovei, dar și pe o anumită porțiune din teritoriul actual al țărilor vecine, România și Ucraina cu 7 mii de ani în urmă. Am încercat să reconstituim cumva tradiții și ritualuri, pe care le intuiesc arheologii că ar fi fost. Sergiu Heghea a reconstituit timp de o lună o casă precum era atunci, pornind de la săpăturile pe care ei le-au descoperit în urma săpăturilor arheologice, folosind tehnica și materialele utilizate în trecut. Un detaliu semnificativ din cultura cucutenilor este că o dată la 50-60 de ani, ei ardeau casele în care locuiau și se mutau, moment care a fost reprezentat în cadrul festivalului, Sergiu Heghea a dat foc la casa construită de el, un episod spectaculos, dar și dramatic pentru că a muncit foarte mult la construcția acelei locuințe. La a doua ediție am organizat câteva lupte medievale, am implicat și membrii cluburilor istorice de reconstrucție, cu armuri și armele pe care le-ați văzut aici la castel. Iar pentru a treia ediție, am pregătit castelul în toată splendoarea sa pentru vizitatori, pentru că anterior festivalul se desfășura numai în centrul satului” a menționat Vadim Țarnă, președintele Asociației Naționale a Experților și Asistenților Sociali din Moldova.

De la Festival nu a lipsit echipa de arheologi, care au făcut descoperiri impresionante în satul Cărbuna și care au improvizat pentru cei mai tineri vizitatori un șantier mic, unde puteau fi descoperite rămășițe prețioase.

”Cercetările în Cărbuna au început încă în anul 1961, când s-au descoperit tezaurul, un vas care conținea un număr mare de piese de aramă, diferite mărgele din scoică spongilus, o comoară unică în întreaga lume, respectiv în 1962 aici s-au efectuat sondaje pentru a se verifica situația cultural-cronologică și a stratului de cultură în zonă. După aproximativ 60 de ani, s-a revenit aici împreună cu echipa de la Proiectul ”Casa Mare” și pe situl Cărbuna 2, care încă anterior nu era localizat și în 2018 am efectuat prima săpătură acolo, am descoperit două gropi, din una am obținut un material frumos, un fragment dintr-un plug utilizat în secolul patru, este în posesia Agenției naționale arheologice, iar în 2019 am mărit suprafața șantierului la 200 metri pătrați la Cărbuna pentru a surprinde mai multe complexe arheologice, am descoperit un bordei, unde iarăși s-a găsit un material bogat. Anul trecut 2020 am continuat cercetările, materialul obținut este foarte divers și bogat, în prezent este în prelucrare, pentru câțiva ani înainte, șeful echipei de cercetare Sergiu Bodean va putea oferi mai multe detalii” ne-a povestit Sergiu Heghea.

Partea de sus a satului Cărbuna a fost transformat într-un orășel medieval cu ajutorul costumelor, decorațiilor imediat cum pășești pragul castelului, unde se găsește o tavernă medievală, cu băuturi pe măsură, vinul Taurul Negru fiind cel mai solicitat.

Festivalul a fost pus la cale de A.O. ”Proiectul Casa Mare”, care prin intermediul unui proiect social de organizare comunitară a satului Cărbuna, finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii, are scopul de a promova componenta rurală în cultura Moldovei și de a dezvolta satul Cărbuna.

”Neoficial proiectul a început în 2012, însă din 2014 am înregistrat Asociația Obștească ”Proiectul Casa Mare” și am pornit proiectele cu menirea de a dezvolta satul Cărbuna. Catalizatorul nostru este Vadim, moldovean care a emigrat cu 40 de ani în urmă în SUA, unde și-a construit cariera în științele sociale și a revenit în Moldova, cu dorința de a ajuta la dezvoltarea comunității comunitare. În 2018, când a fost prima ediție a festivalului, noi am avut o școală de vară aici în localitate, cu studenți din SUA și Moldova, care au fost implicați în câteva activități, au pictat stațiile de așteptare, au participat la săpăturile arheologice, apoi am copt și festivalul, la care au fost invitați localnicii, bucuroși de organizarea acestui eveniment, mai ales că la târg ei își pot vinde produsele. Tradiția a continuat în 2019, mai ales că în august și cei din diasporă sunt acasă și se bucură de prezența la acest festival și chiar încearcă să contribuie cumva la continuitatea acestuia, căci astfel se dezvoltă turismul în zona respectivă. Noi promovăm antreprenoriatul social, care credem că ajută la dezvoltarea comunității. Un astfel de proiect de turism eco-local am lansat atât în satul Cărbuna, cît și Vîșcăuți, l-am numit ,,Semiluna din Bronz” și are menirea să atragă turiștii în mediul rural și să le ofere o experiență autentică” a explicat Alina Zagorodniuc, președinta A.O. ”Proiectul Casa Mare”.

Este stabilit în SUA, unde de câțiva ani predă științele sociale în New York, însă rădăcinile sale sunt în Moldova și acest lucru l-a făcut să revină acasă.

”Sunt fericit că mă aflu de câteva luni în Moldova. Pe parcursul anilor, având o echipă alături, am înființat A.O. ”Ghiocel Cărbuna”, unde săptămânal se transmit meșteșugurile de altădată celor tineri, avem un centru de reabilitare vocațională, unde de asemenea se încearcă să se facă lucruri frumoase. Toate proiectele noastre au menirea de a dezvolta satele din Moldova. Cred că orașul parazitează pe seama satului, de unde ia mâncarea, cultura, căci la oraș este o cultură globală, pe când la sat, este una autentică. De asemenea, oamenii de la oraș ajung acolo majoritatea din sat, însă când vor să se odihnească, revin cu toții anume în sat. Prin urmare dorința noastră este să ajungă la mintea tuturor că satul trebuie să fie îngrijit, bine întreținut și să devină o oază de liniște, de reculegere, de cultură, nu locul unde se aruncă gunoiul și alte toxine. Din acest motiv, toate acțiunile noastre au acest scop, în plus noi promovăm istoria țării, acest castel a fost construit cu acest țel. Moldova este unică prin natura și istoria sa, chiar dacă sunt plecat de 40 de ani în SUA, am depus recent actele pentru a obține cetățenia Republicii Moldova și îmi doresc nespus de mult acest lucru” ne-a declarat Vadim Moldovan, directorul Proiectului ”Casa Mare”.

Seara a culminat cu un fireshow în stil celtic, care a impresionat vizitatorii festivalului ”Taurul Negru de Cărbuna”, iar Castelul Sfântului Ilie a fost colorat pentru prima dată cu lumini, însă potrivit organizatorilor, pe viitor, pereții castelului vor fi luminați în culorile tricolorului.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!