Репортажи

Nina Rarancean din raionul Fălești a reușit să combată stereotipurile de gen, privind abilitățile de administrare a unei afaceri agricole

Nina Rarancean este originară din satul Sărata Veche, Fălești. Ea a reușit să combată stereotipurile de gen, privind abilitățile de conducere a unei femei. Toată viața a fost contabilă, iar limbajul cifrelor este cel mai bine posedat de ea. Iar în urmă cu opt ani, a fost pusă în situația în care a trebuit să învețe o limbă nouă, pe cea a agriculturii. Probabil nu s-a văzut vreodată în acest domeniu și a ajuns aici ”întâmplător”, după cum declară. A fost nevoită să preia activitatea soțului, când acesta a decedat. Nina este o luptătoare și nu s-a oprit în fața greutăților, lucru care a favorizat atașamentul ei față de munca pe care o face, iar în scurt timp, a învățat să iubească și să accepte statutul de fermieră, mai ales că a avut și oameni care au susținut-o.

”Eu am avut foarte mari privilegii. Soțul meu avea mulți prieteni, iar la început, când eu am preluat activitatea, mulți m-au ajutat. Am fost apreciată de cei din jur și niciodată nu cred că am fost discriminată. Părerile oamenilor au fost împărțite, că așa sunt oamenii la sat. După primul an de activitate, când s-au văzut primele rezultate, s-au schimbat și viziunile consătenilor față de mine, ca agricultoare”.

Primul an a fost cel mai dificil, iar după ce a demonstrat întregii comunități că poate să facă față provocărilor și-a asumat și mai multe. Ea combină munca pe câmp cu cea de contabil. Dimineața, la răsăritul soarelui îmbracă haina de agricultor, iar pe parcursul zilei, se transformă în contabilă. „Într-adevăr este mare responsabilitate. Ca să reușim să facem totul la timpul potrivit, alerg de dimineața până seara târziu. Am și un ajutor, mâna dreaptă a mea, care tot femeie e. Reciproc ne ajutăm, ne susținem, facem echipă bună. Probabil asta ne motivează să ne dezvoltăm și să facem față tuturor problemelor”. În procesul de muncă s-a învățat să-și motiveze și mobilizeze echipa, să găsească mecanismele potrivite pentru a-i stimula pe cei 17 angajați pe care-i are.

Acum este administratoarea a 500 de hectare de pământ, pe care cultivă grâu, floarea-soarelui, porumb, mazăre, iar pe 181 de ha practică agricultură ecologică. În această sferă a ajuns din dorința de a mânca sănătos, gustos și diversificat. Mai mult decât atât, ea a înțeles că producția ecologică, este afacerea viitorului

„Am fost în vizită peste hotare și am rămas tare uimită de produsele lor agricole. Ale noastre sunt cu mult mai gustoase. Atunci m-am gândit că dacă produsele noastre sunt atât de gustoase, cele eco vor avea o valoare și mai mare”.

Totuși, în toți acești ani de activitate, cea mai mare bătaie de cap o are cu utilajul și echipamentul agricol, dar nu se lasă bătută așa ușor. Ea știe că lucrurile se pot schimba doar dacă ai alături oamenii potriviți. Datorită acestora, poți să crești și tot din cauza lor poți și să pierzi.

Nina și-ar fi dorit ca cele două fiice să se alăture afacerii pe care o dezvoltă. Dar dedicația și devotamentul de care dă dovadă, n-au fost un argument pentru ele. Una a plecat în Spania, împreună cu familia, iar cealaltă este deocamdată la Chișinău și ”tot e cu gândul la străinătate”. Și pentru că nu vede dorința fetelor de-ai urma activitatea, agricultoare spune că nu vrea să se extindă. Se oprește la acelea 500 de ha pe care le administrează., care necesită multă energie, creativitate și implicare.

Dincolo de provocările pe care le întâlnește în fiecare zi, Nina este o luptătoare și le încurajează pe toate femeile să-și urmeze scopurile, să creadă în ele și să muncească.

„Cine se trezește mai dimineață, mai departe ajunge. Important este să știi ce vrei și să te ții de asta, să dezvolți tăria de caracter, iar lucru pe care l-ai început, să îl duci până la bun sfârșit. Nu vă avântați după suprafețe mari de teren. Este suficient să ai două sere, dar dacă îți planifici corect activitatea, te poți extinde și dezvolta afacerea”.

Nina Rarancean este Membră a Consiliului de Administrare a Federației Agricultorilor din Moldova ”FARM”, a participat în cadrul Școlilor de Câmp, unde terenurile ei au fost utilizate ca loturi demonstrative.

Federația Agricultorilor din Moldova ”FARM” prin aceste istorii motivaționale, se alătură campaniei #FoodHeroes lansată de Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentație și #We Effect Europe Region

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News latter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!