Репортажи

O poveste de succes „coaptă” din pepene verde

Pe această arșiță dogorâtoare, pepenele verde ocupă tronul „vedetelor” sezonului estival. De puține ori însă atunci când îl savurăm ne gândim la cei care din zori până noaptea se ocupă cu creșterea acestui produs. Pentru Vladimir Petrov din satul Puhăceni, Anenii Noi, ziua de muncă nu durează 8 ore, pauza de masă se ia de cele mai multe sub cerul liber, iar weekendul nu este predestinat odihnei.

Se spune că cea mai bună cale de a-ți urma visele este să te trezești înaripat, de aceea domnul Petrov este în picioare de la 4 dimineața – timpul perfect pentru a culege cartofii de pe cele 8 hectare pe care le deține. Pe lângă acestea, producătorul mai posedă 2 hectare de varză și 4 hectare de pepene verde. Ultimii sunt la mare căutare în această perioadă, iar agricultorul se laudă cu o producție sută la sută ecologică, fără nitrați și alți aditivi.

Nu s-a visat niciodată cu un program de muncă fix, tocmai din acest motiv deja de peste 40 de ani agricultura este sinonim cu viața sa. Din dragoste pentru ceea ce face, știe să „asculte” pământul… când acesta cere apă, hrană, sau repaus. Deși energia solară și căldura sunt necesare pentru culturile practicate de agricultor, lipsa umezelii sau udarea neregulată poate afecta negativ cantitatea și calitatea recoltei.

Până la reabilitarea sistemului centralizat de irigații „Puhăceni”, prin intermediul programului Compact, producătorul pompa apa direct din Nistru cu ajutorul unui echipament învechit. Costurile însă erau enorme, iar munca depusă – practic dublă. „Dacă nu ar exista accesul la irigare, nu am putea aveam agricultură competitivă în Republica Moldova, întrucât o dată la 2-3 ani ne confruntăm cu un sezon secetos. Chiar și dacă plouă intens, cum a fost în acest an, oricum există o perioadă de circa 20 de zile în care irigarea este indispensabilă”, a menționat producătorul.

Vladimir Petrov este și membru al Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Acva Grup”. În viziunea dumnealui, cooperarea între agricultori pentru atingerea unui scop comun este obligatorie. „E mult mai ușor să ai acces la apă direct de la hidrant, decât să instalezi de unul singur tot apeductul, plus la toate este necesară și permisiunea de folosire a apei pentru irigație”, a mai adăugat antreprenorul.

Chiar dacă mulți producători agricoli se confruntă în acest sezon cu supraproducție pe piața autohtonă, domnul Petrov consideră că vasta experiență pe care o deține în acest domeniu, îi permite să știe ce să cultive în fiecare an, astfel încât cantitatea să corespundă cererii. Marfa sa ajunge pe piețele din Chișinău  și Puhăceni. În schimb, antreprenorul se confruntă cu altă provocare. „Avem un deficit foarte mare de forțe de muncă. Majoritatea tinerilor a plecat peste hotare. În timpul sezonului, puținii zilieri rămași acasă sunt extrem de solicitați, iar în consecință nu avem cu cine lucra. În cazul cartofilor, recoltarea din sol se face mecanizat, dar avem nevoie de lucrători pentru a culege roada și a o turna în plase”, a mai spus dumnealui.

La fel ca și alți producători agricoli pentru care prelucrarea solului este o adevărată plăcere, domnul Petrov consideră că cei care vor să inițieze o afacere în agricultură trebuie să pună pasiunea mai presus de dorința de câștig. „Să nu credeți că banii la pământ se fac foarte ușor. Ca orice alt lucru, trebuie să iubiți ceea ce faceți, iar pământul vă va iubi reciproc, răsplătindu-vă cu roadă din belșug” – este îndemnul lui Vladimir Petrov pentru cei la început de cale.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!