Репортажи

Olga Nicoară: ”Datorită accesului la irigare, putem avea productivitatea dorită la fiecare hectar”

Odată cu promovarea pe scară largă a conceptului egalității de gen, imaginea femeii care spală, calcă şi stă toată ziua la bucătărie devine tot mai ștearsă. În ziua de azi, tot mai multe femei demonstrează că pot face cariere de succes, fiind totodată familiste convinse. Un astfel de exemplu este și Olga Nicoară din satul Puhăceni, care reușește să își împartă ziua în mai multe activități.

De dimineață porneşte spre primărie, acolo unde activează 6 ore pe zi în calitate de dactilografă, ulterior intră în rol de antreprenoare gestionând toate procesele agrotehnice din serele și terenurile agricole deținute împreună cu soțul ei, iar când ajunge acasă se dedică în totalitate familiei.

Olga Nicoară este de profesie inginer tehnolog în prelucrarea fructelor și legumelor, iar după căsătorie a început să se implice cu soţul în afaceri agricole, înființând acum șase ani și o gospodărie țărănească. La moment, dețin aproape două hectare cu legume, varză, conopidă, broccoli, roșii, ardei, vinete, cartofi în aria de deservire a sistemului centralizat de irigare (SCI) „Puhăceni”, dintre care 25 de ari o reprezintă serele.

Antreprenoarea recunoaște că agricultura depinde în mare parte de factorii climaterici, iar în contextul secetelor frecvente din anii precedenți, dumneaei nu își imaginează că ar fi putut reuși în acest domeniu, fără accesul la irigare, asigurat grație reabilitării SCI „Puhăceni”, prin intermediul programului Compact.

„Apa din Nistru este benefică pentru plantații, iar irigarea este pentru noi ca o mană cerească. Doar datorită accesului la irigare, putem avea productivitatea dorită la hectar”, a explicat dumneaei.

Legumele din sere au fost culese acum câteva săptămâni, iar de pe câmp urmează a mai fi recoltată varza. În proces de coacere sunt conopida și broccoli. Marfa este comercializată ulterior pe piața angro.

Întrebată dacă ar fi gata să renunțe la vreuna din activitățile sale, Olga Nicoară a răspuns ferm că nu, oricât de încărcat i-ar fi uneori programul.

„Îmi place să vin la primărie, pentru că aici am ocazia să socializez cu diferiți oameni. După o zi intensă de muncă, serele sunt refugiul meu – acolo îmi odihnesc gândurile şi mă relaxez tot muncind. Când ajung acasă, intru în rolul de mamă şi soţie – unde sunt mereu așteptată”, ne-a povestit entuziasmată eroina noastră.

Pentru a crea o balanță egală între genuri, antreprenoarea îndeamnă femeile să devină active, să se implice în poziții de conducere și să împartă munca casnică cu partenerii lor. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeilor din Zona Rurală, producătoarea are şi un mesaj:

„Aș sugera femeilor să nu se închidă în casă şi să se afunde în treburile gospodărești. O doamnă care este implicată activ în societate are mai multă încredere în sine şi devine un magnet pentru cei din jurul său. Într-o familie trainică deciziile se iau în egală măsură între soț și soție. Când unul e mai pesimist, celălalt trebuie să acorde susţinere şi invers, iar respectul reciproc să stea mereu în capul mesei”, a conchis antreprenoarea.

Conform datelor oficiale, femeile reprezintă peste 47% din forța de muncă în Moldova, însă doar 27% dintre ele conduc întreprinderi, majoritatea dintre acestea (20%) activând anume în sectorul agricol. Atât la nivel naţional, cât şi global se promovează şi creează diverse politici de implicare şi susţinere a femeilor în afaceri, realizarea egalităţii de gen fiind şi un obiectiv global pe agenda Naţiunilor Unite.

Sursa: Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!