Репортажи

Olga Zaițev: ”Mi-aș dori să transmit pasiunea pentru modelarea lumânărilor din ceară naturală”

Olga Zaițev a absolvit Colegiul Național de Medicină și Farmacie din Chișinău și activează farmacistă în Anenii Noi, însă a devenit apicultoare cu acte în regulă, în perioada când se afla în concediul de maternitate, iar de atunci creează la atelierul său de creație în satul Hârbovățul Nou produse din ceară, în special lumânări tematice. Mai nou, tânăra antreprenoare coace un plan de afaceri cu scopul de a transmite și altora abilitățile și pasiunea de a modela diferite figurine din ceară, mai ales că primul său discipol pare a fi chiar fiul său.

Aventura în lumea apiculturii, ”ApiCandle” a pornit cumva firesc, or părinții săi aveau stupine și albinile au fost prietenele antreprenoarei încă din copilărie.

”Mereu mi-au plăcut produsele apicole, ceara, dar mai ales mierea. În copilărie puteam mânca cu kilogramele, dar de fapt, în vara anului 2018, cînd eram în concediu de maternitate, am fost rugată de tatăl meu să am grijă de albini, căci el a plecat peste hotare. Nu prea știam cum mă voi descurca, chiar dacă erau numai 3 stupi, dar de voie, de nevoie, a trebuit să fac față. Citeam noaptea, căci ziua mă ocupam de fiul meu, am discutat cu apicultori din Ucraina și Rusia, ceream sfaturi, căci ă aveam stupi verticali, pe care nu toți știau a-i îngriji, la noi în țară abia atunci începea implementarea acestui model.Am reușit să îngrijesc albinile, să adun mierea și atunci am înțeles că pasiunea pentru albini a ieșit la suprafață” ne-a mărturisit Olga Zaițev.

Tot în acel an, toamna, Olga a devenit studentă la Școala Profesională pentru a studia apicultura.

”Am decis să învăț ceea ce a început să îmi placă la nebunie, așa că la Bubuieci, aproape de localitatea mea de baștină – Anenii Noi, am găsit această grupă de apicultură și m-am înscris. Inițial mă plictiseam însă, ulterior, după ce am început cursurile practice, în laborator, am înțeles că vocația mea este apicultura și timp de 2 ani de zile m-am aventurat din plin. Am învățat toate etapele de îngrijire a albinilor, însă dragostea față de ceară și-a pus amprenta asupra mea. Profesorii au observant și la fiecare ocazie îmi sugerau să confecționez lumânări pentru anumite sărbători, expoziții și așa a pornit totul” își amintește Olga.

După ce și-a obținut actele de apicultoare, de fapt Olga a ajuns vrând-nevrând antreprenoare, învățând cum se scriu și planurile de afaceri. Așa a obținut o finanțare de 2000 de euro pentru a-și porni afacerea cu lumânările.

”În decembrie 2018, a luat naștere afacerea mea cu lumânările. Cu susținerea financiară din partea Uniunii Europene prin intermediul proiectului DevRAM ( Dezvoltarea Zonelor Rurale în Republica Moldova), unde am expediat un plan de afaceri, am obținut topitorul, mobilierul din atelier, computerul la care planificăm formele, pentru a fi originale de restul formelor existente pe piață. Și de atunci împreună cu soțul și fratele meu realizăm diferite lumânări, avem în jur de 60-70 de modele, tematice pentru sărbători, cadouri ideale pentru orice ocazie, dar confecționăm bineînțeles și lumânări pentru ceremoniile de cununie și botez. Inițial le făceam pentru rude și apropiați, apoi am tot primit comenzi prin intermediul rețelelor de socializare, iar în perioada sărbătorilor de iarnă, nu mai puteam face față solicitărilor și atunci mi-am dat seama că merită să merg înainte pe acest drum. Mă bucur că ceea ce fac, aduce bucurie și altora, pentru că într-adevăr depun mult suflet și fiecare apreciere îmi dă imbold să continuu această afacere” a menționat entuziasmată Olga Zaițev.

Și planurile nu se opresc aici, tânăra antreprenoare are idei de noi proiecte, deja a scris un alt plan de afaceri, căci dorește mult să transmită abilitățile acumulate și generațiilor tinere.

”Mi-aș dori să organizez ateliere de creație pentru copii, în confecționarea lumânărilor, am găsit un sediu, dar deocamdată nu este fixat, vom vedea ca să fie cât de cât comod pentru copii. Această idee mi-a venit când am văzut băiețelul meu care este atras de toate etapele de confecționare a lumânărilor, se implică și este curios de fiecare dată ce vom mai confecționa. Prin urmare, îmi doresc să pot transmite și altor copii, tineri, femei aceste abilități și pasiunea de a modela diferite figurine din ceară” a spus tânăra antreprenoare.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!