Репортажи

Pavel Prisăcaru: ”Carnea de miel va fi mai scumpă cu circa 30%, din cauza programului de lucru al piețelor și a măsurilor impuse recent”

Pavel Prisăcaru, președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte din Republica Moldova, și-a exprimat regretul față de atitudinea autorităților față de fermieri, care suferă destul de mult în urma impunerii restricțiilor pe durata stării de urgență. Drept consecință, carnea de miel va fi mai scumpă cu circa 30%, din motiv că piețele au programul de lucru scurt și din cauza scandalului recent din hala de carne din piața centrală.

Potrivit celor relatate de președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte, Pavel Prisăcaru,  cel mai mult vor suporta cheltuieli în plus atât fermierii, cât și cumpărătorii.

”Se simte sărăcia din țară, noi fermierii am ieșit din iarnă destul de șifonați. Programul scurt de lucru al piețelor este nejustificat, Eu am făcut un demers la MADRM cu două săptămâni în urmă, prin care am explicat că cel mai mult suferă fermierii care suportă pierderi în această perioadă. Mi-au trimis un răspuns cu câteva grafice despre numărul îmbolnăvirilor pe zile, dar mă întreb, consumatorii dacă merg la cumpărături în lanțurile de magazine, pentru că majoritatea fiind la serviciu, când vor să meargă la piață, aceasta deja are porțile închise, oare aglomerația din piață, nu se mută în magazine? Cu alte cuvinte, riscul de infectare nu este exclus” a menționat Pavel Prisăcaru.

Totodată, fermierul a accentuat că deși se tot strigă în ultimul timp că se promovează producătorii autohtoni, măsurile impuse demonstrează contrariul.

”Noi vom încerca să vindem un pic de cașcaval, un pic de caș, carnea de miel, care mai are.  Dar vreau să vă spun că chiar și cel mai fidel consumator cumpără cu 20-30% mai puțin ca înainte, în plus puterea de cumpărare de la orele 11:00-15:00 e mică, abia după amiază veneau mai mulți cumpărători la piață. O altă problemă, destul de gravă, după controlul efectuat zilele trecute de către CNA în pavilionul cu carne, chiar acum în preajma sărbătorilor de Paști, iarăși vor suferi micii producători. Chiar este curios de ce aceste controale nu au fost făcute cu o lună în urmă? Dar cum am mai spus și anterior, mai întâi faceți condiții, apoi puneți cerințe” a spus Pavel Prisăcaru.

După ultimele evenimente, cu implicarea ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie, în piața centrală, fermierii nu vor mai putea comercializa carnea în piață fără un act special de la veterinar.

”Am avut programați câțiva fermieri de la sudul țării să își aducă mieii la piață, acum nu vor putea, pentru că este necesară Forma N2 de la veterinar, iar aceasta presupune că fermierul trebuie să meargă la abator autorizat să abatorizeze cârlanul acolo și apoi să îl aducă la piață. Însă abatorul tot costă, câte10 lei per kg. Vă dați seama că este vorba de niște bani care nu fiecare își permite să îi plătească. Pentru că patronul își pune taxa lui, astfel fermierul nu va mai putea vinde mielul său ca anterior, prețul nu va fi de 75-80 de lei. Așa produsul finit va fi cu un adaos foarte mare, va suferi cel mai mult cumpărătorul. Dar de exemplu, se putea anunța fermierii cu vreo 2-3 luni înainte că de la 1 aprilie, să presupunem, va fi obligatoriu ca toți fermierii să își abatorizeze animalele. Așa ar fi fost într-o țară civilizată, se stabilea din timp și fermierii se conformau” a explicat Pavel Prisăcaru.

O soluție pe care o vede președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte din Moldova, Pavel Prisăcaru este găsirea surselor financiare necesare, o investiție absolut necesară în condițiile impuse pentru a construi abatoare care vor fi la dispoziția producătorilor autohtoni.

”Noi ne propunem pe viitor să găsim resurse financiare ca să construim un abator al fermierilor în fiecare raion. Fermierul să meargă să abatorizeze animalele, să achite consumul de energie electrică și apa consumată, să  facă curățenie după ei și să nu mai fie astfel de probleme. Chiar zilele trecute am fost la Cahul, de unde am adus în jur de 150 de cârlani la piață, fermierii au făcut o clacă, ieri la unul, mâine la altul, se taie 100-150 de miei, bineînțeles că se respectă cerințele sanitare, se ajută reciproc și prețul de vânzare este rezonabil, dar dacă se merge la abator, vă imaginați câți bani se plătesc? Consecința acestor condiționări, va fi simțită cel mai mult de cumpărători, care vor plăti mai mult cu vreo 20 lei per kg, adică prețul se va majora cu vreo 30%. Noi vom comercializa prin comenzile la telefon, dar posibil că mielul se va vinde pe stradă, nu pe masă în pavilion, pentru că la piață nu mai poți vinde fără acea Formă Nr.2, chiar azi am fost și am verificat” a precizat Pavel Prisăcaru.

Fermierul susține că autoritățile neglijează nevoile concrete ale tuturor mebrilor Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine pentru Carne și Lapte din Moldova.

”Ministrul MADRM, Ion Perju, de un an și jumătate este în funcție și niciodată nu ne-a chemat pe noi, de la Asociația Oi și capre, să ne întrebe ce soluții vedem noi la problemele pe care le avem. Noi practic suntem unicii care oferim locuri de muncă la țară, dar nu suntem întrebați despre nimic, nicio inițiativă nu este discutată cu noi. Când merg prin sate și mă uit că vreo 10 case sunt de vânzare, 2 deja sunt părăsite și numai vreo două locuite, mă înspăimântă realitatea” a accentuat Pavel Prisăcaru.

Forța de muncă este o mare problemă în toate satele țării, iar angajații sunt greu de găsit, dar mai ales de păstrat, susține fermierul.

”Am în prezent 150 oi, însă numai 45 de miei păstrați pentru continuarea turmei. Am pus accent mai mult pe cantitatea și calitatea de lapte. Încă din februarie practic i-am comercializat pe toți, acum pot să vă spun că prețul cu care se vinde mielul variază de la 85-100 lei per kilogram. Eu am găsit vreo câțiva angajați, pe care de doi ani, i-am instruit și mă bucur că am putut să îi conving să fie responsabili și să îi mențin la fermă” a coinchis Pavel Prisăcaru.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!