Репортажи

Porumbul dulce a lăsat un gust amar producătorilor în acest sezon

La 35 de ani Veaceslav Țigulea a realizat mai multe lucruri decât reușesc semenii săi: familie, copii, casă și câteva afaceri în agricultură. După ce a absolvit facultatea de business și administrare la Chișinău, s-a reîntors în localitatea natală - Coșnița, pentru a merge pe urmele părinților agricultori.

„Prin anul 2006, când am absolvit facultatea, cea mai mare perspectivă de dezvoltare am văzut-o în agricultură, plus că era și un domeniu ce îmi plăcea mult. Am făcut primii pași desinestătător înființând câteva sere cu legume”, a explicat dnul Țigulea.

După afacerea cu serele, bărbatul a hotărât acum patru ani să înființeze câteva plantații în câmp deschis cu cartofi, varză, dovlecel, morcov, ceapă, porumb furajer și zaharat – ultima cultură agricolă întinzându-se pe o suprafață de 7,5 hectare. „Am optat pentru porumb zaharat odată cu apariția cererii pe piață. Acum câțiva ani, acest produs genera un venit considerabil”, a specificat antreprenorul.

Un factor determinant în înființarea plantației de porumb zaharat, dar și a celorlalte culturi agricole l-a constituit accesul la irigare, grație reabilitării sistemului centralizat de irigare „Coșnița” prin intermediul programului „Compact”.

„Irigarea porumbului este una din soluții pentru obținerea recoltei bogate chiar și în cei mai dificili ani. Sezonul trecut, fiind unul extrem de secetos, am irigat porumbul chiar de cinci ori”, a adăugat dnul Țigulea.

Totuși fiecare an vine la pachet cu „surprize” pentru agricultori. În acest sezon, producătorul a obținut o roadă dublă la hectar față de vara precedentă, de circa 18 mii știuleți la hectar, însă prețul de vânzare este de două-trei ori mai mic.

„Trăim vremuri când produsele de import dictează prețul celor autohtone. Pe lângă acest factor, ne ciocnim și de puterea redusă de cumpărare, întrucât tot mai puțini oameni rămân în țară și au venituri foarte mici. De vină ar mai fi și intermediarii, care după ce cumpără produsele de la agricultori, le vând la un preț mult mai mare. Direct din câmp, știuletele costă 80 de bani sau un leu, iar la piață prețul acestuia depășește și patru lei”, a menționat dnul Țigulea.

Cu această problemă se confruntă nu doar producătorii de porumb zaharat, ci și de alte culturi agricole. În răspuns autoritățile de profil au îndemnat agricultorii să studieze mai atent piața înainte de a planta culturile, pentru a nu se confrunta cu fenomenul supraproducției. O soluție de perspectivă pe care o vede dnul Țigulea în acest sens ar fi ca statul, prin unele mecanisme, să limiteze în anumite perioade importul și să susțină dezvoltarea unităților de procesare, care să ofere agricultorilor un preț de achiziție competitiv pentru produsele crescute.

Veaceslav Țigulea consideră că agricultura este un domeniu extrem de imprevizibil, unde calculele făcute minuțios acasă pot fi date peste cap de situații neprevăzute. Cu toate acestea, pe protagonistul istoriei noastre îl vezi zâmbind chiar și atunci când vorbește despre prognoze mai sumbre. Tot dumnealui este de părere că agricultura nu este pentru pesimiști.

„Nu trebuie să te stresezi când ceva nu funcționează conform planului. Atunci când îți place ceea ce faci, vei învăța să treci peste obstacole mult mai ușor și să înveți din greșeli”, a menționat dumnealui.

Potrivit antreprenorului, pe lângă optimism și tărie de caracter, e nevoie să posezi și cunoștințe în business, pentru că agricultura înseamnă întâi de toate o afacere.

„Chiar dacă într-un an aveți profit, nu înseamnă că dacă veți proceda la fel și în sezonul următor, succesul e garantat. Învățați să investiți. La început de cale, fiecare leu pe care îl câștigam, îl reinvesteam pentru a obține noi performanțe”, a conchis producătorului agricol.

În urma experienței și lecțiilor învățate din acest sezon, dnul Țigulea planifică ca în anul viitor să revadă mărimea suprafețelor destinate porumbului zaharat, punând accentul pe culturi cu cererea sporită pe piață. 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!