Репортажи

Stela Babii-Fetescu: ”Noi obținem energie termică pentru solarul nostru din compostarea materiei organice”

Stela Babii Fetescu este cea care a pus pe roate bucătăria alimentelor vii, Verdego, oferind consumatorilor produse obținute printr-un proces blând de uscare la temperaturi joase, ceea ce permite păstrarea calităților nutriționale ale ingredientelor cultivate în regim ecologic, în grădina sa. În 2018, a primit un grant pentru inovație acordat de PNUD Moldova și acesta a reprezentat un imbold de a continua dezvoltarea metodelor netradiționale de prelucrare a alimentelor, dar și de transformare a deșeurilor organice în energie termică.

Am mers în vizită ca să aflăm cum se produce energia termică din deșeuri organice. Când am ajuns în grădina de vis al doamnei Stela Babii Fetescu, m-am pomenit ca într-o poveste, unde fiecare colțișor este diferit, cu diverse plante, arbuși și pomi fructiferi.

”Am încercat să păstrăm sau să reproducem un relief și un mediu natural de creștere a plantelor. Plantele singure își pot găsi locul lor în grădină, ele tot au nevoie de libertate. Am creat o poeniță de mentă, cu vreo 5 soiuri, însă numai un soi s-a extins atât de mult pentru că toate condițiile de aici au fost favorabile dezvoltării sale. Am cultivat treptat de toate, aceste roșii cherry pe care le-ați gustat, sunt din Mexic, acolo am sădit condimente, iar aceste flori se mănâncă, se numesc Condurii doamnei, iar fructele pe care le vedeți de la pomii fructiferi, le lăsăm să fermenteze și le vom folosi în bucătăria alimentelor vii” a explicat stăpâna grădinii.

De câțiva ani, Stela Babii Fetescu obține energie termică pe cale netradițională, datorită stației proprii pe care au creat-o și au conectat-o la solarul din gospodărie.

”În 2018 am obținut un grant de la PNUD Moldova în cadrul proiectului ”Orașe verzi durabile pentru Moldova”, când a fost înființat Green City Lab. L-am numit Model durabil de management al deșeurilor MDMD, prin care ca sarcină ne-am propus să găsim modalități de utilizare a deșeurilor rezultate în întreprinderile publice, punând accent pe deșeurile organice, din motiv că acestea sunt într-o cantitate mai mare, circa 70 %. Astfel am încercat să propunem transformarea deșeurilor organice, or pentru carton și plastic s-au propus soluții de valorificare chiar și contra cost. În cazul deșeurilor organice este prioritar de a fi triate și predate către entități care le pot valorifica. Oamenii preferă să se ferească de așa deșeuri, pentru că sunt umede și se alterează repede, fapt ce generează un miros mai puțin plăcut. Astfel întreprinderile publice se străduie să le evacueze rapid din spațiile de producere și nu văd valoare în aceste deșeuri. Am elaborat câteva modele, unul fiind această stație verde de încălzire a serei, tip termo-miller, pe care o setăm o data pe an, de regulă în octombrie, când introducem materie organică poaspătă, care timp de 9 luni lucrează prin descompunerea sa la producerea agentului termic ce încălzește sera de plante” a menționat Stela Babii Fetescu.

 

”Pentru a înlocui compostarea tradițională am încercat și o altă metodă pentru tratarea acestor deșeuri: Bokashi, care este cuvântul japonez pentru „materie organică bine fermentată. Acestea reprezintă un amestec de organisme impregnate pe tărâțe, care poate ajuta la conservarea materiei organice în cadrul întreprinderii când o stocăm ca să nu producă mirosuri neplăcute. Așa se întâmplă un proces de prefermentare, se presoară materia organică pe straturi cu această tărâțe și se accelerează procesul de fermentare anaerobă acidolactică” a detaliat.

Toate observațiile și recomandările au fost incluse într-un manual, care poate fi folosit de oricine dorește să intre în gașca cetățenilor responsabili față de mediul înconjurător.

”Am realizat un studiu de oportunitate pentru transformarea deșeurilor de biomasă în energie. Așa că după modelele noastre, prezentate în acest manual se pot realiza acțiuni similare în orice întreprindere, instituție din țară. Manualul are desene, materiale interactive, schema unei economii circulare, prin care se demonstrează cum din materia organică producem compostul nostru pe care îl utilizăm la plantele crescute de noi. Utilajul tehnic este minim, oricine poate replica modelul nostru. Dimensiunea stației este de 2 metri lățime și în înălțime, am instalat furtunul în spirală, în 3 nivele, peste care am adăugat compostul pregătit din timp, 8 metri cubi, atât folosim noi de regulă pentru a produce energie utilizată pentru solar. Aș îndemna cât mai mulți să recurgă la aceste metode netradiționale de a obține energie termică, mai ales că situația de criză energetică din prezent din țară ne demonstrează că este timpul să acționăm altfel” a punctat Stela Babii Fetescu.

”Noi am preluat de la Spațiile verzi materia primă, care este încă verde, nu uscată, altfel bacteriile nu vor avea mediul necesar pentru viață. Am udat toată această masă organică, am presat-o foarte bine și practic procesul chimic observat în natură, îl folosim în producerea energiei termice pentru a încălzi sera noastră cu suprafața de 20 metri pătrați. În septembrie, când am scos de aici materia organică de anult trecut, aceasta încă era fierbinte, ceea ce ne confirmă că în jur de 12 luni a funcționat. Sunt peste 108 feluri de bacterii, unele dintre ele lucrează la temperatura de 30 de grade, altele chiar până la 70 de grade, adică în procesul lor de viață, produc agent termic de 70 de grade. Dar trebuie să avem mare grijă să nu extragem multă energie deodată, altfel pereclităm ciclul lor de viață. Timp de 2 ani am tot experimentat, acum știm sigur cum să nu depășim această limită” a subliniat Stela Babii Fetescu.

După ce am aflat cum funcționează stația creată, am admirat tot ce crește în grădina minune, am gustat și din bunătățile preparate în bucătăria VerdeGo.

 

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!