Cu toată că datele statistice din Republica Moldova arată un consum mediu anual de soia de 90-100 de mii de tone, calculele grupului de experți arată că pentru o eficiență sporită și creșterea aportului de proteină, sectorul zootehnic din Republica Moldova are nevoie de un consum de minim 100 de mii tone de șrot de soia utilizat drept hrană pentru animale. Datele se conțin într-o analiză efectuată de expertul Iurie Rija.
Șrotul de soia ete utilizat în amestec de nutreț pentru hrana porcinelor și păsărilor. Cu o durată a ciclului de viață de jumătate de an, porcinele consumă în mediu 270- 280 kg de nutreț care conține circa 20% șrot de soie. Păsările domestice, în special de tip broiler, consumă în mediu 4-5 kg nutreț pe durata ciclului său de viață (40-45 de zile), și hrana respectivă are în compoziție 30- 35% de șrot de soia.
„Pentru a satisface nevoile sectorului zootehnic sunt necesare minim 120 de mii de tone de soia, iar dacă să mai luăm în calcul interesele exportatorilor (încă cel puțin 50 de mii de tone), volumul de soia necesar de recoltat ajunge la minim 170 de mii de tone cu perspectivă anuală de creștere, luând în considerare cererea mare din partea UE”, subliniază expertul.
Te-ar putea interesa și: Infografic | Exportul soiei din Republica Moldova
În acest sezon, în R. Moldova se așteaptă o recoltă medie de 50 de mii de tone, iar în ultimii zece ani maximul recoltei a fost de 110 mii de tone, în anul 2014.
În sezonul 2023-2024 se așteaptă ca importurile de soia în UE să ajungă la 13,8 milioane de tone (mai mult ca în sezonul precedent- 13,6 milioane de tone).
„Ucraina va avea și ea o recoltă record de soia de peste 4 milioane de tone însă producția lor este în proporție de 50-70% OMG. Din cauza asta UE dă prioritate mărfii de altă origine cu cerință obligatorie- să nu fie modificată genetic. Aici apare o oportunitate pentru R. Moldova de dezvoltare a sectorului soiei non-OMG, care este întrebată pe piața internă și internațională”, a conchis expertul.
Citește și: Producția mondială de soia și tendințele de preț ale acesteia
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!