În perioada ianuarie- august 2024 exporturile de floarea-soarelui din R. Moldova au cunoscut un avânt considerabil, acestea depășind volumul exportat pentru tot anul precedent (300.461 de tone). Astfel, cantitatea exportată în primele 8 luni ale anului 2024 a atins 344.560 de tone, ce este de 2,7 ori mai mult comparativ cu volumul exportat în primele 8 luni ale anului 2023.
„Deși prețul mediu de export în 2024 a crescut într-o proporție mai mică – 8,21 lei/kg contra 8,08 lei/kg (2023), situația creată a fost legată mai mult de preferința fermierilor de a vinde traiderilor decât procesatorului. Tradițional, fermierii se confruntă cu o alegere între a vinde producția către trader sau către procesatorul local. În 2024, mulți au optat pentru prima variantă, în special din cauza termenelor mai lungi de plată impuse de procesatori, care la rândul lor au fost afectați de scăderea prețului uleiului de floarea-soarelui pe piețele internaționale, precum și întârzieri în încasarea creanțelor, acestea ajungând la 60-120 de zile”, susține expertul în agro-market Iurie Rija.
În primele 8 luni ale anului 2024 în clasamentul companiilor exportatoare de floarea soarelui lider se poziționează compania Rusagro-Prim cu o cotă de aproximativ 15% (52 mii tone), fiind urmată de OromImpex cu o cotă de 12% (40,7 mii tone), Ancom-Agro cu o pondere de 8% (26,4 mii tone). Pe lângă companiile care tradițional figurează ca cei mai mari exportatori din țară se evidențiază și altele noi, care în 2024 au mărit considerabil volumul de floare exportat.
Printre aceste companii se numără - Global farming International (de la 110 în 2023 la 23.027 de tone în 2024), Unicaps (de la 813 tone în 2023 la 6.331 de tone în 2024), Cereale de Aur (de la 1.157 de tone în 2023 la 5 536 de tone în 2024).
Destinațiile de export pentru floarea-soarelui rămân stabile. În primele 8 luni ale 2024 57% din cantitate a fost vândută către România (196.062 de tone), 16%- către Turcia (54 266 de tone), 8% - către Bulgaria (28.659 de tone). În același timp, în 2024 se observă o creștere a exporturilor de floare către destinația Turcia. Această țară a oferit în 2024 și un preț mediu mai înalt comparativ cu alți cumpărători- 8,3 lei/kg. Prețul mediu cu care au cumpărat clienții din România- 7,8 lei/kg, din Bulgaria- 7,8 lei/kg.