Deși, conform raportului USDA din august, producția globală de grâu în sezonul 2024/2025 va fi de 796 de mii de tone (în sezonul trecut - 789 de mii de tone), creșterea este generată de țări precum SUA și Australia. În țările din vecinătatea Moldovei - Uniunea Europeană, Ucraina, Rusia - recolta este mai mică comparativ cu sezonul trecut. Prin urmare, va fi resimțită o lipsă regională în producție, susține expertul în agro-market Iurie Rija.
Spre exemplu, în Rusia, recolta este în scădere la 83 milioane de tone de la 91,5 milioane de tone, invocându-se randamentele mai mici și o suprafață însămânțată mai mică drept motive pentru retrogradare. Evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi înghețurile de primăvară devreme, inundațiile și căldura verii, au afectat perspectivele recoltei din acest an.
În țările UE, producția de grâu moale va scădea în intervalul de la 128 (USDA) la 116,50 (Strategie Grains) milioane de tone. Aceasta este cu aproape 7 milioane de tone mai puțin decât sezonul anterior și se estimează că ar fi cea mai scăzută recoltă din 2018 (atunci erau 114,8 milioane de tone, conform estimării Comisiei Europene). De asemenea, s-a atras atenția și asupra problemelor de calitate ale grâului european. Scăderile sunt determinate de randamente mici în principalele țări producătoare - Franța și Germania.
În Ucraina, conform prognozei USDA, recolta de grâu în sezonul 2024/25 va fi de 21,6 milioane de tone, în scădere de la 23 de milioane de tone din sezonul precedent. Randamentul mediu pentru grâul din Ucraina este de 4,42 t/ha (sezonul trecut - 6 t/ha).
Recoltele mai mici din UE au oferit un anumit sprijin prețurilor la grâu în lunile iulie-august, pe fondul lipsei de oferte și al preocupărilor tot mai mari cu privire la mărimea recoltelor, dar și în urma reticenței fermierilor de a vinde la prețuri scăzute.
Totuși, în ultima săptămână a lunii august, prețurile la grâu au luat o traiectorie mai joasă în Bazinul Mării Negre. Astfel, la Giurgiulești, grâul alimentar s-a ieftinit comparativ cu începutul lunii august, de la 3.700 de lei/t TVA inclus, la 3500 lei/t TVA inclus. Cauza este determinată de scăderea prețului de achiziție în portul Constanța, de la 200 de euro/t (pe 6 august 2024) la 189 de euro/t (pe 26.08.2024).
Scăderile recente în Constanța, la rândul lor, sunt provocate de diminuări până la 210 euro/tonă pe Matif, pentru contractul din decembrie 2024, din cauza aprecierii euro față de dolarul american, ce continuă să fie un obstacol în achiziții. De asemenea, marii traderi europeni au început să dea preferință originii ucrainene, mai ieftine, ceea ce a provocat diminuarea prețului în porturile din Europa.
Prețul grâului alimentar pe intern, în R. Moldova, în regiunile de procesare - Drochia, Florești, Măgdăcești - este mai înalt, iar oferta este de 3400-3500 lei/t cu TVA. Acest preț este susținut de valorile de tranzacționare a făinii pe piața internă în intervalul de 5500-5700 lei/t cu TVA. După luna septembrie, se așteaptă o creștere nouă a prețului făinii de grâu, pe fondul majorării cererii.
Recomandarea generală pentru fermieri este să păstreze grâul, deoarece cererea din partea morilor va crește în septembrie-octombrie. În timpul iernii, se anticipează o lipsă de oferte pentru piețele din Orientul Mijlociu, iar livrările din SUA și Australia vor fi limitate din cauza costurilor ridicate de logistică. În plus, dolarul american este slab în acest moment, ceea ce afectează profitabilitatea, având în vedere că grâul este tranzacționat în dolari, iar fermierii riscă să piardă din cauza fluctuațiilor de curs valutar.
Floarea-Soarelui
Un accent major al raportului USDA din august a fost seceta continuă în regiunea Mării Negre, care a înregistrat o scădere a producției globale de floarea-soarelui, cu 2,3 milioane de tone, până la 52,5 milioane de tone (57). O parte semnificativă a scăderii este recolta UE, care a fost redusă cu 0,8 milioane de tone, la 10,15 milioane de tone, ceea ce este deja aproape egal cu 10 milioane de tone în 2023/2024. Cu mai puține semințe oleaginoase disponibile, procesarea a fost, de asemenea, redusă, ceea ce duce la o scădere a producției de ulei de floarea-soarelui și de șroturi.
Recolta în Ucraina a fost redusă cu 1 milion de tone, la 13,5 milioane de tone; în Rusia cu 0,5 milioane de tone, la 16 milioane de tone; iar în Turcia cu 0,1 milioane de tone, la 1,55 milioane de tone. Este evident că aproape întreaga reducere pentru UE, de 0,9 milioane de tone, vine din România și Bulgaria. În România, recolta se estimează la 2,41 milioane de tone, o reducere de la 3 milioane de tone în sezonul anterior.
Exportul de floarea-soarelui din Ucraina va varia între 250 de mii de tone, ceea ce va influența segmentul prețurilor. În prezent, Ucraina are capacități pentru procesarea a 18-19 milioane de tone de culturi oleaginoase. Este cert că, în țară nu vor exista suficiente stocuri de floarea-soarelui pentru procesare, iar concurența va crește. Exportul va fi influențat și de situația energetică și de iarna actuală, care ar putea aduce modificări semnificative în funcționarea capacităților în general.
Floarea-soarelui din noua recoltă se tranzacționează la un preț de 490-500 de dolari cu TVA, în direcția porturilor, în funcție de conținutul de ulei.
Ultimele indicații ale cumpărătorilor:
- DAP Ucraina (regiuni): ~400-410 dolari/tonă (acum o săptămână - 390-400 de dolari);
- DAP Ucraina (port): ~430-440 de dolari/tonă (acum o săptămână - 425-430 de dolari).
Reprezentanții fabricilor semnalează că, la prețurile actuale ale florii-soarelui, procesarea acesteia devine neprofitabilă din punct de vedere economic. Uleiul de floarea-soarelui se vinde la prețul de 940 USD/tonă FOB Ucraina (cu transport), fără prime pentru perioadele ulterioare, iar în condițiile FOB Porturile Mării Negre – la 829 USD/tonă (scădere de la 900 USD/tonă de la începutul lunii august).
În România, situația cu floarea-soarelui nu este foarte bună. Lipsa precipitațiilor și temperaturile toride i-au forțat pe fermieri să înceapă recoltarea mai devreme decât în anii anteriori. În unele zone, fermierii se așteaptă la pierderi de recoltă de până la 90%.
Recolta medie estimată în România este de 1 t/ha, iar în Ucraina de 0,9 t/ha.
În condițiile DAP Constanța, prețul la floarea-soarelui este în creștere, de la 435 $/t (6 august 2024) la 470 $/t. Procesatorul Prutul SA din Galați achiziționează cultura oleaginoasă la 450 de dolari/t, iar Expur SA din Slobozia la 452 $/t.
În R. Moldova, prețurile la floarea-soarelui se majorează atât pe intern, cât și în portul Giurgiulești. Astfel, la nordul țării, floarea a crescut în preț cu 9% comparativ cu începutul lunii august, de la 7100-7.150 de lei/t la 7600-7800 lei/t. La sud, 7.800-8.000 de lei/t, TVA inclus.
Porumbul și orzul
Dintre toate piețele de cereale, porumbul are cele mai pozitive știri pentru prețuri aduse de USDA, deoarece producția mondială a scăzut cu 5 milioane tone, la 1220 milioane tone (1223 milioane tone în sezonul anterior), și stocurile cu 1,5 milioane tone, până la 310 milioane tone (309). Balanțele de porumb din UE reprezintă o parte semnificativă a producției globale reduse, cu accent pe seceta din România.
Astfel, producția de porumb din România este redusă cu 2,3 milioane tone față de sezonul precedent, până la 8,7 milioane tone. Scăderea de recoltă în România va fi în jur de 30%. Randamentul așteptat este între 2-4 t/ha pentru câmpurile irigate și sub 1 t/ha pe câmpurile neirigate.
În Ucraina, recolta de porumb va scădea la fel destul de simțitor, cu 5,3 mln tone sub anul trecut, până la 27,2 mln tone.
În contrast, cererea la porumb pe piețele din regiunea Mării Negre este în creștere, favorizând astfel originile din această zonă, care sunt mult mai bine poziționate.
Reieșind din scăderi semnificative de recoltă a porumbului, consumul porumbului se așteaptă să scadă, acesta urmând să fie înlocuit cu grâul furajer.
Pe fondul diminuărilor așteptate de ofertă, prețurile la porumb în R. Moldova deja încep traiectoria ascendentă, deși încă nu este o cerere mare. Prețul în regiunile centrale variază între 4.000-4.200 de lei/t TVA inclus, iar în portul Giurgiulești ajunge la 4.300 lei/t. Este o creștere pronunțată comparativ cu sezonul trecut, dat fiind faptul că în august 2023 prețul maxim al porumbului în Giurgiulești ajungea la 3.300 de lei/t TVA inclus. Orzul a rămas stabil în preț. În regiunile centrale valorile sale variază între 2.400-2.600 de lei/t TVA inclus, iar în portul Giurgiulești ajung la 2.800-2.900 de lei/t TVA inclus. În august 2023, prețul la Giurgiulești varia în intervalul 2.600-2.700 de lei/t.
În Constanța, prețul la porumb a avut o dinamică diferită decât cea în R. Moldova; prețul la porumb a scăzut comparativ cu perioada începutului lunii august, pe fondul diminuării cererii și înlocuirii acestuia cu grâul furajer. Astfel, valorile au coborât de la 185 de euro/t (6 august 2024) la 176 de euro/t. Orzul, la fel, a înregistrat o dinamică descendentă, cu scădere de la 173 de euro/t la 167 de euro/t.
Rapiță
Ce ține de rapiță, deși USDA nu a demonstrat careva schimbări în producția globală, ea rămânând la 88,8 mln tone, prețul rapiței de la moment este unul mai jos decât ar putea fi, lucru fiind generat de scăderea prețului la uleiul de soia (de la 1.030 de euro/t la 840 de euro/t timp de 2 săptămâni). Uleiul de soia joacă un rol important în formarea prețului la rapiță, întrucât acesta înlocuiește uleiul de rapiță în biocombustibil. Se așteaptă că cererea la rapiță va deveni mai acerbă în noiembrie-decembrie, când va crește cererea la unitățile de procesare (sezonul soiei va lua sfârșit). La fel, în ultimele săptămâni, prețurile la rapiță au scăzut semnificativ din cauza reducerii cererii la biomotorină.
Producția de rapiță în Ucraina în acest sezon se estimează a fi mai mică comparativ cu sezonul anterior, de 3,4 milioane tone (de pe o suprafață recoltată de 1,23 milioane hectare), cu un randament de 2,76 t/ha, cu 7,1% mai mic decât în 2023.
În R. Moldova, prețurile la rapiță au scăzut cel mai evident comparativ cu celelalte culturi, cu 12% timp de 2 săptămâni, la 7.600-8.000 de lei TVA inclus în regiunea Nord și 8.000-8.500 lei TVA inclus în regiunea portului Giurgiulești. Cauza este determinată de faptul că volumele necesare pentru încărcare pe barje au fost contractate, iar pentru restul ofertei la moment cererea este latentă.