Începutul campaniei de recoltare a rapiței aduce vești bune pentru fermieri, cu indicatori de preț care arată o evoluție pozitivă pentru această cultură. În Constanța, rapița se tranzacționează astăzi la 486 de euro per tonă, iar unii comercianți achiziționează chiar la prețuri cuprinse între 495 și 505 euro per tonă. În Slobozia, procesatorul procură cultura oleaginoasă la 480 de euro per tonă. Astfel, cultura înregistrează o creștere semnificativă, de peste 50 de euro per tonă, comparativ cu prețul de la sfârșitul lunii iunie, când rapița era cotată în condiții DAP Constanța la 450-457 de euro per tonă, iar la mijlocul lunii iunie la 440-445 de euro per tonă.
„Această tendință de creștere a prețurilor se resimte și în Ucraina, unde, în regiunea Luțk, Volîn, rapița area valoarea de 436 EUR pe tonă. În Republica Moldova, prețurile au debutat, de asemenea, cu valori relativ mai înalte comparativ cu sezonul trecut. Astăzi, în regiunile centrale ale țării, rapița se tranzacționează la 8.000 lei pe tonă TVA inclus, iar la începutul lunii prețul cu livrare până la procesatorul din Slobozia era de 450-455 de euro per tonă”, explică expertul în agro-market Iurie Rija.
Această creștere a prețurilor este determinată de cotațiile bursiere la rapiță, fiind susține de evoluția pozitivă a complexului de soia la Chicago. Aprecierea consistentă a uleiului de soia tradițional trage în sus cotațiile celorlalte culturi oleaginoase. Un alt factor sunt prognozele actuale privind producția globală de rapiță, care sugerează o disponibilitate insuficientă de culturii oleaginoase pentru a satisface cererea. Conform prognozei IGC, producția totală de rapiță este de așteptat să atingă 87,2 milioane de tone, în scădere cu 1 milion de tone față de prognoza anterioară și cu 2% mai puțin față de 2023. Aceasta va lăsa un deficit global de 1,5 milioane de tone și va pune presiune asupra stocurilor de la sfârșitul anului.
„În acest context, prețul rapiței a înregistrat o creștere semnificativă, oferind fermierilor o oportunitate de a valorifica mai bine recolta din acest sezon”, a conchis expertul.