В мире

Beneficiile combinației industriei energetice cu pășunatul oilor

Автор: AgroExpert
pășunat oi industria energetică - agroexpert.md

Unii operatori americani de parcuri fotovoltaice, apelează la pășunatul oilor pentru a curăța terenul pe care sunt amplasate panourile. Aceasta pentru că sunt afectați de costurile mari la combustibil și de lipsa brațelor de muncă. În acest fel, același teren este folosit atât pentru agricultură, cât și pentru industria energetică.

Această practică, cunoscută sub denumirea de pășunat solar, oferă beneficii atât pentru industria energetică, cât și pentru sectorul creșterii ovinelor, transmite agerpress.

Analiștii de la BloombergNEF se așteaptă ca în acest an să fie stabilit un nou record în ceea ce privește instalarea de panouri fotovoltaice. În același timp, există îngrijorări că nu va exista suficient teren agricol pentru a hrăni o populație mondială în creștere, în special dacă terenul arabil este acoperit de clădiri, drumuri sau instalații fotovoltaice.

ONG-ul American Farmland Trust estimează că SUA va pierde aproximativ 7,5 milioane de hectare de teren agricol, dacă tendințele actuale vor continua.

În acest context, utilizarea în dublu scop a aceluiași teren pentru producția de energie fotovoltaică și agricultură este o soluție în beneficiul ambelor sectoare.

În prezent sunt aproximativ 5.000 de ovine, care se ocupă cu întreținerea parcurilor fotovoltaice din SUA. Practica pășunatului solar este utilizată de asemenea în unele părți din Canada, Marea Britanie, Franța, Japonia, Australia și America de Sud, susțin reprezentanții asociației American Solar Grazing.

Pentru operatorii de parcuri fotovoltaice, asocierea cu proprietarii de ovine le permite să își reducă costurile.

"Oile fac o treabă mai bună în susținerea biodiversității, decât o mașină de tuns iarba", a menționat responsabilul de administrarea activelor la Standard Solar, Jay Smith.

În paralel, pășunatul solar le oferă și crescătorilor de ovine o nouă sursă de venituri, după mai multe decenii de declin al sectorului cărnii de oaie în SUA. Numărul de oi sacrificate în SUA a coborât în ultimii ani la o medie de două milioane de capete, comparativ cu peste nouă milioane la începutul anilor 1970, conform datelor Departamentului american al Agriculturii. 

Pentru o crescătoare de oi din satul Minnesota, Josie Trople, colaborarea cu operatorii de parcuri fotovoltaice este o modalitate pentru a putea activa în industria creșterii animalelor.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!