В мире

Cel mai lung val de căldură în India: Temperaturile depășesc 45 de grade

Автор: AgroExpert
Cel mai lung val de căldură în India - agroexpert.md

Valul de căldură care a cuprins India este cel mai îndelungat care a fost înregistrat vreodată în această țară. Despre aceasta a declarat directorul Biroului indian de meteorologie.

Anumite regiuni din nordul Indiei sunt afectate de un val de căldură excesivă de la jumătatea lunii mai, cu temperaturi care depășesc pragul de 45 de grade Celsius, scrie agerpres.

„Este vorba despre perioada (de căldură) cea mai îndelungată, deoarece ea a durat aproximativ 24 de zile în diferite părţi ale ţării”, a precizat principalul expert meteorolog din India, Mrutyunjay Mohapatra.

Valorile termice vor începe să scadă pe măsură ce ploile musonice se vor deplasa spre nordul țării la sfârșitul lunii iunie, însă meteorologul indian a avertizat că aceste condiții dificile riscă să se repete și în viitor.

„Valurile de căldură vor fi mai frecvente, mai îndelungate şi mai intense dacă măsuri de precauţie sau de prevenţie nu sunt luate”, a adăugat el.

India ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai mari emițători de gaze cu efect de seră din lume. Țara asiatică s-a angajat să ajungă la zero emisii nete până în 2070, cu aproximativ două decenii mai târziu decât majoritatea țărilor occidentale industrializate.

Cel mai recent val de căldură din India a făcut ca temperaturile din New Delhi să egaleze precedentul record din capitala țării, de 49,2°C, înregistrat în 2022.

Pe 29 mai, o stație meteorologică automatizată din Mungeshpur, la periferia metropolei New Delhi, a înregistrat o temperatură record pentru India, de 52,9°C, dar acea valoare s-a datorat unui senzor defect, au precizat ulterior autoritățile indiene.

Alte 17 stații din New Delhi au înregistrat în aceeași zi o valoare maximă de 49 de grade Celsius.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!