В мире

India spune că are suficient grâu și nu are de gând să cumpere de pe piețele externe

grâu India achiziție - AgroExpert.md

India are stocuri suficiente de grâu şi nu există planuri privind importul de cereale, a dat asigurări Guvernul duminică, după ce presa a anunţat că autorităţile de la New Delhi intenţionează să importe grâu.

Vineri, preţul intern al grâului a urcat la nivelul record de 24,453 rupii (305,97 dolari) pe tonă. Este o creştere de aproape 16% după nivelul scăzut înregistrat în urma deciziei Guvernului indian din 14 mai, de interzicere a exporturilor de grâu, pe fondul scăderii producţiei ca urmare a unor valuri extreme de căldură, scfrie Reuters.

Creşterea preţurilor pe plan intern a determinat traderii să speculeze că autorităţile de la New Delhi vor permite importurile pentru a majora aprovizionarea, pe fondul scăderii producţiei în urma valurilor de căldură.

Dar Departamentul de alimente şi distribuţie publică a anunţat într-un mesaj pe Twitter: „Nu există astfel de planuri de a importa grâu în India. Ţara are stocuri suficiente pentru a îndeplini necesităţile interne iar Food Corporation of India are stocuri suficiente pentru distribuţia publică”.

Achiziţiile de grâu ale Indiei au scăzut în 2022 cu 57% faţă de anul trecut, la 18,8 milioane de tone.

India este al doilea mare producător mondial de grâu.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!