В мире

Moldova – colaborare agroalimentară cu Qatarul

Qatar cooperare agroalimentară - AgroExpert.md

Autoritățile din Qatar și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la securitatea alimentară a Republicii Moldova.

Prim-ministra Natalia Gavrilița, care s-a aflat într-o vizită în Qatar, și-a exprimat admirația pentru realizările Qatarului în fortificarea securității alimentare în ultimii câțiva ani. Astfel, părțile au convenit asupra unei colaborări în domeniul agroalimentar atât prin schimb de experiențe, cât și prin impulsionarea cooperării din sectorul privat.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere oficială cu omologul său, Șeicul Khalid bin Hamad Al-Thani.

Oficialii au discutat aspectele aferente agendei de cooperare a Republicii Moldova cu Statul Qatar, precum și oportunitățile investiționale din țara noastră. La întrevedere a fost abordată și situația regională, în contextul războiului din Ucraina, fiind menționat faptul că țara noastră are nevoie de un sprijin solid pentru a remedia consecințele acestuia și a-și spori reziliența.

Șefa Executivului a subliniat că, în pofida dificultăților din această perioadă, atragerea investițiilor străine directe în economia națională rămâne un obiectiv prioritar, realizarea căruia va asigura stabilitatea și reluarea cursului de dezvoltare în toate domeniile.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!