Fermierii vor participa la ședința Comisiei pentru problemele producătorilor de cereale și oleaginoase, pe 27 februarie. Comisia va fi formată din reprezentanții Ministerului Agriculturii, Finanțelor, Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, băncilor și fermierilor.
Reprezentanții fermierilor planifică abordarea următoarelor subiecte:
- Înaintarea de către Guvern a scrisorii de urgență în adresa UE cu solicitarea sprijinului pentru producătorii de cereale și oleaginoase (așa cum a promis la ultima întâlnire ministrul Agriculturii);
- Identificarea unor surse minimale pentru alocarea compensațiilor agricultorilor pentru fiecare hectar de porumb și floare soarelui, cultivate în 2023 (fermierii au câteva propuneri);
- Rambursarea necondiționată a TVA pentru fermierii mici;
- Elaborarea unui mecanism de creditare garantată în volume mai mare și în condițiile mai avantajoase a agricultorilor mici și mijlocii;
- Clarificarea situației cu motorină română;
„După prima ședință o să fie foarte clar dacă Guvernul pe bune dorește identificarea soluțiilor pentru agricultori sau din nou este un proces de mimare a dialogului”, susține directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari.
Amintim că, în timp ce agricultorii din sud continuau să protesteze, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat că în Republica Moldova va fi creat un Consiliu alcătuit din fermieri din diferite regiuni și domenii ale agriculturii.
Află și: MAIA promite că va rezolva problemele fermierilor. Ce soluții propune
Fermierii care protestează pe mai multe drumuri naționale și în zona Vămii Leușeni au discutat cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, pe 23 februarie.
Citește și: Bolea, după discuția cu fermierii: Am trecut eficient peste toate propunerile