В мире

Polonia a fost amendată cu 500.000 de euro pe zi

O premieră în Uniunea Europeană: Polonia a fost amendată, în 20 septembrie, cu 500.000 de euro pe zi întrucât a încălcat normele de mediu. Această amendă poate fi urmată de alta, legată tot de comportamentul Poloniei, anume de încălcarea statului de drept.

Comisia Europeană și Cehia au dat în judecată Polonia în 21 iunie din cauza refuzului acesteia de a opri exploatarea Turow, o mină de lignit în aer liber. Curtea Europeană de Justiție amendează astfel Polonia cu sumă record de 500.000 euro pe zi, transmite rfi.ro.

Ce mai mare amendă aplicată până acum în UE a fost primită de Franța în 2005 din cauza abaterii de la regulile europene ale pescuitului și s-a ridicat la peste 300.000 de euro pe zi. 

Mina de la Turow se află lângă Bogatynia, în Silezia Inferioară, la frontiera Poloniei cu Republica Cehă și Germania, în așa numitul triunghi negru – o zonă cunoscută pentru înaltul nivel de poluare. 

Cehia a decis astfel să ceară oprirea exploatării care poluează apele din zonă, dar Varșovia a refuzat. 

Şi tot Varșovia este printre singurele care au refuzat și orice finanțare europeană pentru tranziția spre o energie verde, pentru a nu-și asuma obiectivul UE de neutralitate carbon până în 2050.  

Amenda istorică de 500.000 de euro pe zi se aplică deja de la primirea înștiințării venite prin email de la Curtea Europeană de Justiție și va continua să se aplice până la închiderea minei. 

Iar aceasta ar putea fi doar o primă amendă primită de Polonia, o a doua urmează în curând. 

Decizia Poloniei de a nu se conforma exigențelor europene privind statul de drept a dus, în 8 septembrie, la o altă decizie, aceea a Comisiei Europene de a implica Curtea Europeană de Justiție. 

Aceasta va amenda Polonia zilnic până la revocarea camerei disciplinare instaurate de guvernul lui Mateusz Morawiecki în cadrul Curții Supreme poloneze. 

Odată ce Curtea se va pronunța și asupra acestei afaceri, Polonia ar putea fi amendată retroactiv din 14 iulie, dată la care Curtea Europeană de Justiție estimase deja că Polonia prezintă probleme grave sistemice și a cerut desființarea structurii în cauză. 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!