В мире

Prețurile la orez cresc pe fondul evoluțiilor meteo nefavorabile

Автор: AgroExpert
Prețurile la orez cresc pe fondul evoluțiilor meteo nefavorabile - agroexpert.md

Vremea afectează piaţa orezului, ducând preţurile la acest aliment de bază la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani.

Livrările de orez erau deja afectate de restricţiile la export impuse anul trecut de India, cel mai mare exportator mondial, precum şi de îngrijorările că seceta provocată de fenomenul meteo El Nino va afecta producţia din Asia de Sud-Est, o importantă regiune pentru cultura orezului. Acum inundaţiile catastrofale din sudul Braziliei au creat noi îngrijorări, scrie Agerpres.

Preţurile la orez thailandez spart, care servesc drept referinţă pentru piaţa din Asia, au crescut cu 71 de dolari de la începutul lunii aprilie şi până în prezent, ajungând la 649 de dolari pe tonă. Această cereală este vitală pentru dieta a miliarde de persoane din Asia şi Africa şi cel mai recent avans ar putea alimenta presiunile inflaţioniste şi majora facturile la import pentru cumpărători.

Inundaţiile din Brazilia au contribuit la recenta creştere a preţurilor, în condiţiile în care statul Rio Grande do Sul, care este responsabil pentru 70% din întreaga producţie de orez a Braziliei, este aşteptat să fie afectat de inundaţii timp de mai multe săptămâni, potrivit lui Charles Hart, analist pe materii prime la BMI.

„Inundaţiile au coincis cu recoltatul orezului în Brazilia, astfel că o parte din recoltă nu a putut fi strânsă”, spune Charles Hart. Asta a creat îngrijorări serioase cu privire la volumul producţiei interne şi cu privire la eventualul surplus ce ar putea fi exportat, a adăugat analistul.

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat recent că ploile vor amâna recoltatul orezului în statul Rio Grande do Sul, ceea ce înseamnă că Brazilia ar putea fi nevoită să importe orez. Brazilia este al nouălea mare exportator de orez, potrivit datelor Departamentului american al Agriculturii.

Un alt factor care impulsionează preţurile este încetinirea cu care ajunge pe piaţă noua recoltă în Asia de Sud-Est, subliniază Peter Clubb, analist la Consiliul Internaţional al Cerealelor. Asta în condiţiile în care recoltarea orezului în Thailanda şi Vietnam se apropie de sfârşit. Thailanda este al doilea mare exportator de orez iar Vietnamul este al treilea.

Pe partea de cererea, Indonezia continuă să cumpere cantităţi mari de orez, ceea ce ajută la susţinerea sentimentului pe piaţă, susţine Peter Clubb. Potrivit acestuia, ritmul achiziţiilor de orez ale Indoneziei precum şi orice potenţiale modificări în ceea ce priveşte restricţiile la export ale Indiei vor influenţa preţurile în perioada următoare

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!