В мире

România pe locul 2 în UE, la efectivele de oi și capre

Numărul total de ovine şi caprine din România a crescut cu 1,2% în 2020 față de 2019, la 12,09 milioane capete, țara noastră vecină, situându-se din acest punct de vedere pe locul doi între țările UE, după Spania, reiese din datele prezentate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Tot pe locul 2, dar după Grecia, România se situează și din punct de vedere al densității pe 100 ha de teren a populației de caprine și ovine.

În privința efecivelor de porcine și de păsări lucruruile stau însă ceva mai rău: în perioada menționată efectivele de porcine au scăzut cu 2,2%, la 3,75 milioane capete, iar cele de păsări cu 6,5%, la 70,5 milioane capete.

De asemenea, numărul total de bovine la 1 decembrie 2020 faţă de 1 decembrie 2019 a scăzut cu 0,6%, iar efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a crescut cu 0,7%.

La efectivele de bovine, România s-a situat pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania, Spania, Irlanda, Italia, Polonia, Olanda şi Belgia.

La efectivele de porcine, România s-a situat tot pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Spania, Germania, Franţa, Danemarca, Polonia, Olanda, Italia şi Belgia. 

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: m.rfi.ro

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!