В мире

România va recolta mai puține cereale ca în 2021, dar va putea și exporta

cereale Rommânia recoltă - AgroExpert.md

Vremea şi costurile de producţie mai ridicate arată că recolta de cereale a României va fi oarecum mai redusă decât producţia bună înregistrată anul trecut, dar încă asigură excedent suficient pentru exporturi, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, într-un interviu acordat Reuters.

România a fost printre cei mai mari vânzători de cereale din Uniunea Europeană şi este un exportator activ în Orientul Mijlociu, Egiptul fiind principalul cumpărător.

Ţara exportă prin portul său principal Constanţa, pe care Ucraina îl foloseşte ca rută alternativă de când Rusia a blocat porturile de la Marea Neagră, în urmă cu aproape patru luni, iar Chesnoiu susţine că se simte presiunea în port.

"Cu siguranţă vom avea o producţie stabilă anul acesta, pentru mine asta înseamnă să avem un excedent pentru export. Dacă 2021 a fost un an agricol aproape perfect, 2022 nu este nicăieri perfect în ceea ce priveşte vremea şi presiunea asupra costurilor de producţie. Evident, producţia nu va fi probabil la acelaşi nivel, dar va asigura consumul intern şi un excedent pentru exporturi", a afirmat ministrul Agriculturii.

România a recoltat un nivel record de cereale în 2021, inclusiv 11,3 milioane de tone de grâu. Culturile sale de cereale sunt în general de două-trei ori mai mari decât nevoile sale interne.

Procesatorii de făină din Asia vor creşte probabil achiziţiile de grâu din Franţa şi România în noul sezon de recoltare, deoarece aprovizionarea de la exportatorul global cheie Ucraina rămâne blocată, în urma invaziei Rusiei, au spus traderii.

În condiţiile în care Ucraina a trimis prin România mai puţin de 4% din cele 20 de milioane de tone de cereale pe care trebuie să le mute, observatorii susţin că noua campanie de recoltare, care începe la finalul lunii iulie, va declanşa blocaje.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!