В мире

Ucraina are un nou ministru al Agriculturii. Cine este

Автор: AgroExpert
Vitaliy Koval – noul ministru al Agriculturii din Ucraina - agroexpert.md

Parlamentul de la Kiev a numit un nou ministru al Politicii Agrare și Alimentației. Este vorba despre fostul șef al Fondului Proprietății de Stat, Vitaliy Koval, scrie agrointel.

Decizia numirii lui Vitaliy Koval drept ministru al Agriculturii din Ucraina a fost luată cu votul a 251 de deputați populari. În aceleași zi, parlamentarii l-au eliberat pe Koval din funcția de șef al Fondului Proprietății de Stat, în urma demisiei scrise de acesta pe 3 septembrie.

Înainte de a intra în politică, Koval a lucrat la bancă și a fost om de afaceri. În 2004–2006, a lucrat în departamentul de credit al Ukrgasbank. În 2006–2019, a co-fondat sau a condus întreprinderi din industria agriculturii, transporturilor și construcțiilor: Atlant-trans LLC, Investtradeservice LLC, RGS-Logisticgroup LLC, VVV Montage LLC și Sunaco LLC.

Cariera politică a lui Koval a început în 2019, când președintele Volodimir Zelenski l-a numit pe fost afacaerist la șefia Administrației Regionale de Stat Rivne.

Koval este licențiat în business. În 2017, Koval a primit un MBA de la Școala de Afaceri din Liov a Universității Catolice Ucrainene și a studiat și la Institutul Aspen din Kiev.

Vitaliy Koval – noul ministru al Agriculturii din Ucraina

Vitaliy Koval s-a născut în Bereznîi, regiunea Rivne. Tatăl noului ministru al Agriculturii din Ucraina este un cunoscut antrenor de lupte greco-romane. Vitaliy a călcat pe urmele tatălui său și a devenit maestru al sportului în luptele greco-romane, iar ulterior a preluat funcția de vicepreședinte al asociației pentru acest tip de sport.

Vitaliy Koval a absolvit Universitatea Națională din Ucraina de Vest din Ternopil, cu specializare în domeniul bancar. Primul loc de muncă a fost în sectorul bancar. Într-un interviu, Koval a spus că la bancă îi plăcea să studieze și să analizeze procesele de afaceri ale clienților, printre care se numărau și fermieri.

„Și atunci mi-am dat seama că oamenii care lucrează cu pământul sunt speciali. Ei radiază energia pozitivă a creației, atât de caracteristică națiunii ucrainene la nivelul ADN-ului”, a spus el.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!