Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că din luna august s-a cerut o listă de fermieri cu vulnerabilități, iar motorina din România a ajuns la producătorii de cereale. De cealaltă parte, Asociația „Forța Fermierilor” precizează că afirmațiile prim-ministrului sunt niște falsuri.
„Regretăm enorm că prim-ministru a spus public ieri două lucruri false. Admitem că dumnealui a fost dezinformat de către Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, însă nu este bine ca informația, vociferată de către șeful executivului să fie atât de eronată”, se arată într-o notă explicativă a Forței Fermierilor.
Prim-ministrul Dorin Recean a declarat în cadrul unei emisiuni că încă în luna august s-a cerut o listă cu fermierii care au vulnerabilități, dar care încă nu a fost oferită, iar motorina din România a ajuns la producătorii de cereale.
„Și eu și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, am avut zeci de întâlniri cu acești producători de cereale și am convenit încă în luna august că trebuie să ne de-a o listă de fermieri care au vulnerabilități pentru ca să țintim cui acordăm banii. Această listă nici astăzi nu este oferită. Totodată, Guvernul României a alocat aproximativ 4 mii de tone de motorină și iarăși au mers la acești producători de cereale”, a susținut acesta.
De cealaltă parte, Asociația „Forța Fermierilor” punctează că nu a fost solicitată nici în august, nici în toamnă lista fermierilor, care se află în dificultate de plată.
„Doar trei zile în urmă, în regim de urgență, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a cerut astfel de listă de la mai multe asociații. Azi dimineață Asociația „Forța Fermierilor” va transmite lista agricultorilor, care se află în incapacitatea de plată față de mai mulți creditori, chiar dacă nu înțelegem valoarea juridică și atribuțiile comisiei, create pe lângă Ministerul Agriculturii, care nu poate acționa prin derogare de la unele norme ale legislației civile”, menționează aceasta.
De asemenea, conducerea Asociației a adăugat că afirmația precum că motorina din România a fost repartizată fermierilor este la fel o informație falsă.
„Motorina acordată ca ajutor frățesc din partea României după apelul nostru la doamna Sandu, încă în noiembrie 2022, până în ziua de azi nu a ajuns la agricultori și nu se cunoaște când se va întâmpla acest lucru. Problema respectivă a fost abordată și la ultima întâlnire la Președinție”, se mai arată în reacția Asociației.
Amintim că, Comisia pentru analiza problemelor invocate de către fermieri, pe durata protestelor din luna noiembrie 2023 se convoacă, vineri, 8 decembrie. De cealaltă parte, agricultorii anunță că revin vineri în PMAN pentru reluarea protestului.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!