Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a început de ieri să recepționeze cererile de acordare a plăților directe pe cap de animal în sumă de peste cinci mil de lei, suport oferit crescătorilor de animale din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Astfel, AIPA și-a onorat angajamentul asumat săptămâna trecută de a urgenta procesul de autorizare a plăților directe pe cap de animal.
„În condițiile în care sectorul zootehnic a fost puternic afectat de secetă în vara anului trecut, producătorii agricoli mizează pe ajutorul din partea statului, care le-ar soluționa o parte din problemele cu care se confruntă crescătorii de animale”, indică AIPA.
În urma discuțiilor, organizate acum o săptămână de către AIPA în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, reprezentanții asociațiilor de profil din sectorul zootehnic au intervenit cu rugămintea ca, în procesul de examinare a cererilor, termenul limită per etapă să fie diminuat, iar plățile să înceapă în a doua jumătate a lunii august. Astfel, pe 16 august au fost deja autorizate primele dosare spre plată.
Plata directă per cap de animal se acordă o singură dată pe an, pentru deținătorii de animale cu specia bovine, ovine, caprine. Sunt pasibile spre plata directă animalele înregistrate și exploatate în fermele zootehnice amplasate în extravilan.
După primul apel desfășurat, AIPA a recepționat 416 cereri de acordare a plăților directe per cap de animal dintre care 197 pentru deținătorii de bovine, 128 - ovine și 91 - deținătorii de caprine. De plăți directe per cap de animal urmează să beneficieze 322 deținătorii de animale.
Menționăm că, în anul 2021 pentru implementarea mecanismului de plată „plăți directe per cap de animal” din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural au fost distribuite 80 milioane de lei – surse ce urmează a fi virate pe conturile solicitanților de plăți.
De notat că numărul de bovine, ovine și caprine s-a diminuat abrupt în ultimii 20 de ani și în consecință Moldova din țara exportatoare de produse lactate, a ajuns să importe peste o treime din necesarul de lactate.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!