В Молдове

A fost semnat Acordul pentru construcția podului rutier de frontieră peste râul Prut

De la Ungheni la Iași – 15 km pe linie dreaptă. Călătoria Chișinău-Iași-Chișinău se scurtează cu 90 de minute. Vor fi rezultatele acordului care prevede construirea și exploatarea podului rutier de frontieră peste râul Prut, între localitățile Ungheni (Moldova) și Ungheni (România). Documentul a fost semnat vineri la Chișinău, după ședința comună a guvernelor celor două țări.

Construcția podului va interconecta infrastructurile rutiere între state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (România) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (Moldova).

Guvernul României va asigura finanțarea lucrărilor de construcție a podului și a drumului de acces, inclusiv infrastructurile conexe, amplasate pe teritoriul României. Iar construcția drumului de acces și a infrastructurii conexe pe partea Republicii Moldova va fi finanțată de Guvernul de la Chișinău, cu un cost estimativ de 36 de milioane de lei.

Documentul a fost semnat de către viceprim-ministru, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, și Bogdan Aurescu, ministru român al afacerilor externe.

Cei doi oficial au mai semnat și Acordul privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la consolidarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (Republica Moldova) – Galați (România).

Andrei Spînu a semnat cu ministrul energiei, Virgil Popescu, Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității energetice.

sursa:inp.md

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!