В Молдове

Activitatea agricolă, la începutul anului 2024: Ce arată datele BNS

Автор: AgroExpert
Activitatea agricolă, la începutul anului 2024 - agroexpert.md

În ianuarie - martie 2024, producția agricolă în Republica Moldova a crescut cu peste 11% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), producția vegetală s-a majorat cu circa 8%, în schimb cea animalieră cu aproximativ 12%.

„În gospodăriile de toate categoriile a fost marcată majorarea producției (creșterii) animalelor (în greutate vie) cu peste 17%, care a fost generată de sporirea producției în întreprinderile agricole cu circa 26%. Concomitent, producția animalelor în gospodăriile populației s-a micșorat cu aproximativ 3%”, informează BNS.

În pofida faptului că în întreprinderile agricole producția de lapte a crescut cu circa 23%, producția de lapte în gospodăriile de toate categoriile a scăzut cu 0,2% în rezultatul micșorării acesteia în gospodăriile populației cu puțin peste 5%.

Producția animalieră (ponderea căreia în volumul total al producţiei agricole a constituit circa 98%), pe principalele tipuri se caracterizează prin următoarele date:

Totodată, producția de ouă în gospodăriile de toate categoriile s-a diminuat cu 1,1% fiind cauzată de micșorarea producției de ouă în gospodăriile populației cu peste 4%. În întreprinderile agricole producția de ouă a crescut nesemnificativ, cu 0,4%.

Potrivit BNS, conform stării la 1 aprilie 2024 față de dată respectivă a anului precedent, în întreprinderile agricole a fost înregistrată mărirea efectivului de animale (cu excepția efectivului de vaci pentru lapte și păsări). Totodată, în gospodăriile populației efectivul de animale a scăzut pe toate speciile.

 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!